S-a întâmplat ca unii dintre cititorii cu care corespondez să se «îmbolnăvească» odată cu venirea toamnei. Unii urmează deja un tratament biomecanic, alții abia intenționează să-l înceapă și pur și simplu a apărut o agravare. În general, mulți au intrat într-un fel de criză, deși trebuie să spun că se țin foarte bine. Datorită acestor oameni, care mă inspiră foarte mult să continui acest blog (și care, apropo, au mult umor), mi-a venit ideea unui articol despre cum să trăiești și să înaintezi într-o criză, în sprijinul celor care o trăiesc acum în timpul tratamentului biomecanic, indiferent de tipurile lui descrise în acest blog.

Cu cât ai fost mai distrus inițial, cu atât primești mai mult în final. Risc să nu fiu înțeleasă, dar nu pot să nu ating această temă, când, în procesul de «asamblare a părților sale», omul primește neașteptat mult mai mult decât simpla sănătate fizică. Nu voi da aici lecții nimănui de la «înălțimea experienței mele» (la mulți, știu, totul a fost și este mult mai rău și durează mai mult) și nici nu voi discuta banalitatea «mergi înainte și nu renunța». Vreau doar să împărtășesc nu atât gândurile, cât senzațiile care apăreau în criză la mine și la bunul meu prieten osteopat, al cărui tratament a fost mult mai dur. Imaginile de aici sunt cele care apăreau din senzațiile mele personale legate de ce se întâmpla. Gândesc în imagini, de aceea relatarea poate să nu fie foarte clară — voi încerca pur și simplu să scriu cum simt.

Pentru cei care nu-mi cunosc povestea anterioară, pe scurt — la douăzeci de ani, ortodontul mi-a scos un canin puțin înghesuit de pe mandibulă, apoi acest spațiu a fost strâns cu aparatul dentar și mi-a fost scos și un dinte de minte sănătos ca «atavism inutil» — după cum s-a dovedit mai târziu, mandibula mea se deplasase și am dobândit disfuncția articulației temporomandibulare (când, în principiu, încă se putea trăi cât de cât, ce-i drept limitându-mă în bucuriile vieții). Totul s-a schimbat brusc după intervenția brutală a unui terapeut manual — după a noua ședință a unui asemenea «tratament», din cauza deplasării bruște a structurii corpului, mai ales în zona gâtului, am intrat în șoc și au început atacuri de panică severe, care au durat opt luni, pe care nu le cunoscusem înainte și nu le voi uita niciodată.

Odată, fiind în această stare deja la limita puterilor, chiar am văzut «lumina din tunel», corpul se dizolva spre ceva mai mare decât mine și deja credeam că plec să mă întâlnesc cu știți voi Cine. Eram atât de chinuită încât nu mai aveam nicio frică. Dar după două ore de pierdere în uitare, de «desfătare» și stare «dizolvată» în căldură și acceptare învăluitoare, am fost aruncată brusc și brutal înapoi în haosul corpului distrus — fără nicio poezie, altfel nu pot să-l numesc. Nici nu pot descrie disperarea pe care o simți atunci. Distrugere fără milă și haos. Este greu să descrii ceva când a dispărut de mult, dar îmi amintesc foarte bine cum în acele momente mă simțeam ca un animal neajutorat târât la tăiere.

În timpul atacurilor de panică nocturne simțeam o groază a morții sălbatică, inumană, animalică, primordială, ca un animal căruia i se va tăia acum gâtul și i se va lua viața în chinuri. Iar când asta dura deja de mai mult de două luni, cu rețeta primită de la medic am reușit să cumpăr din două farmacii diferite o cantitate considerabilă de cutii cu un analgezic puternic — vă dați seama de ce. Înțelegeam că nu vreau să le folosesc, îmi doream foarte mult să trăiesc, dar era o «asigurare» pentru cazul extrem în care suferința devenea cu totul insuportabilă și nu mai aveam forța să o îndur. Deoarece moartea îmi părea deja o eliberare, în timpul atacurilor de panică mă rugam să fiu «luată». Dar de fiecare dată, dis-de-dimineață, mă întorceam aici, în mod ciudat cu mai multă putere și cu o dorință mai mare de a trăi.

M-am întrebat de o mie de ori cum mi se putea întâmpla asta, cum așa — am intrat în cabinetul unui medic în care aveam încredere ca o fată înfloritoare, cu planuri de viață, iar după doar câteva zile m-am târât afară ca o ruină totală. Multora dintre voi, aflați într-o situație asemănătoare de traumă bruscă, cu siguranță vi s-a întâmplat — o dată și viața s-a schimbat pentru totdeauna, fără drum înapoi. Este greu să conștientizezi, dar să accepți, mai ales când ești într-o stare pe jumătate nebună — cu atât mai mult.

Dacă citiți mai departe, cu siguranță ați trecut prin asta, chiar dacă s-a produs treptat și dura deja de ani. Știți cât de inumane și insuportabile pot fi durerea și nebunia. De aceea, în această stare vrei cu disperare să te agăți de ceva ca să-ți păstrezi mintea — și te agăți de trecut, îți amintești cum erai, începi să-l înjuri pe cel care ți-a făcut acest rău, nu vrei să recunoști ce ți s-a întâmplat deja. Mi-a fost greu să accept că a căuta vinovați, a-ți aminti și a analiza cu mintea este deja inutil. Totul s-a întâmplat. Ai ajuns unde ești. Și poți încerca să te miști doar din acest punct. Este ca și cum te-ai afla noaptea rănit într-o pădure de taiga, iarna, și, fără să știi măcar direcția, te-ai târî pe ger cumplit într-o stare semiconștientă, fie și fără să știi încotro.

Am scris deja că totuși căutam modalități de a mă ridica și a reveni la o stare normală și la viață. Nu le-am găsit în spitale, policlinici și cabinetele medicilor «scumpi». Ca mulți dintre voi, am întâlnit acolo multe priviri piezișe și neînțelegere (ca să spunem puțin). Mi se spunea că «totul este normal», iar despre faptul că s-a întâmplat după «masaj» — «se face și sugarilor și nu pățesc nimic». Înțelegeam cu groază că medicii, medici cu adevărat renumiți, nu pricep deloc problema. Mi se spunea că totul este «autosugestie» și că trebuie «să trăiesc, să iubesc și să mă bucur». Dar nu renunțam. Când acest coșmar vine la tine în fiecare noapte, nu-ți rămâne decât să te miști și să cauți peste tot, doar ca să supraviețuiești. Și să începi în sfârșit să ai încredere exclusiv în intuiție, în senzația interioară, nu să asculți «savanții» care se țin de dogme «științifice» acoperite de mucegai.

Cel mai înfricoșător este că nici cei apropiați nu văd și nu înțeleg starea ta — de exemplu, mi se spunea că arăt la fel, doar «parcă puțin tristă». Dar eram într-o tensiune inumană, când intri nu doar în «compresie pe minus», ci în «compresie minus douăzeci». Mi-a rămas în minte fraza unui băiat de pe un forum, care scria că, atunci când se chinuia de durere, soția stătea lângă el, dar în durerea lui era singur. Iar această incapacitate de a accepta sprijin chiar și de la cei dragi ucide. Lumea ta este întoarsă cu susul în jos, ești întors pe dos, complet întors în interior, în durerea și tensiunea ta, și rupt de lumea exterioară. Tot ce-mi rămânea era să mă rog permanent și să cred că se va întâmpla un miracol.

Am descris deja cum am găsit firul — tratamentul biomecanic, de care m-am agățat și pe care, de fapt, am început ulterior să-l descriu în acest blog. Nu aveam nimic de pierdut — și am început acest tratament. Până atunci, atacurile de panică se diminuaseră treptat și începusem să uit ce sunt, deși starea rămânea instabilă. Dar imediat după începutul tratamentului, totul a revenit — și în același torent necontrolabil am fost purtată în direcția inversă, când toate simptomele revin în ordine inversă — o operație lentă fără anestezie, o tortură foarte lentă, o scufundare în iadul personal. Ce-i drept, de data aceasta vezi clar direcția și ești sigur că este corectă. După cum am putut constata, acest tratament este aparte — nu te duce din punctul A (durere și traumă) în punctul B (starea ideală) pe o «punte». Cu el, pentru vindecare, mergi în centrul ființei tale, corectând pe drum toate deformările și «greșelile» existente. Și înainte să atingi centrul ființei tale (nici măcar să te unești cu el), trebuie să treci printr-un Întuneric nebunesc.

Și acum, propriu-zis, despre criza tratamentului. Nu vreau să descriu totul prea serios, dar mulți dintre noi speră să «treacă repede» prin această perioadă, ceva de genul «iată, mă voi vindeca, mă voi relaxa și voi deveni sănătos și fericit». Încercăm prin toate mijloacele să ne înăbușim durerea și disconfortul — și este de înțeles. Dar uităm că în această perioadă a «Întunericului» există o resursă enormă, o forță enormă. Durerea și nebunia frâng, te pun în genunchi, dar în ele chiar există o forță enormă, oricât de crud ar suna față de cei care acum se contorsionează de durere și simt deznădejde și disperare.

Nu mă tem să compar durerea cu o amantă puternică, în fața căreia trebuie să te supui, altfel, cum se spune, «rămâi fără dar». Nu o poți supune, trebuie să te supui ei. Și aceasta este o senzație vie, trăită, nu poezie abstractă. Să respiri în durere și în starea de nebunie, chiar dacă aproape nu ai putere pentru asta. Să accepți conștient tot ce simți, chiar dacă te frânge. Este ca o sferă strânsă în interior sub o presiune enormă, pentru a cărei reținere se consuma multă forță, care se sparge împotriva voinței voastre, iar voi lăsați conștient să treacă prin voi tot ce era ascuns acolo, inclusiv emoțiile înfricoșătoare și durerea care încep să vă umple peste măsură. Să priviți aproape cu bucurie ceea ce vine: «oh, a venit târându-se boala mea iubită, hai să te sufăr». Să încercați să rămâneți conștienți chiar când totul este perceput deja ca irealitate, când sunteți deconectați și aruncați din corp.

Prietenul meu osteopat, cu experiența lui de criză într-un asemenea tratament, spunea că analgezicele trebuie luate doar în cazuri extreme, când nu mai poți deloc să rabzi — tocmai așa se refac conexiunile nervoase deteriorate din creier (credeți-mă, înțelege foarte bine toate aceste subtilități). El însuși a trecut printr-un asemenea iad, mai rău decât al meu, apropo, după ce în copilărie i s-a pus o plăcuță pe mandibulă pentru a o împinge înapoi, iar asta a influențat întreaga structură a corpului lui.

Am descris deja ce se întâmplă în tratamentul biomecanic — sunt urcușuri și reculuri permanente, când revin toate simptomele trăite anterior. La un anumit moment pe drumul spre echilibru, când corpul începe să se îndrepte, vă întoarceți la punctul inițial de unde ați pornit înainte de traumă, dar procesul începe să meargă mai departe, în profunzime, și trăiți totul până la bolile și traumele copilăriei. Prietenul meu a retrăit chiar stările propriei nașteri. Dar acum este un om complet diferit, și în interior, și în exterior, iar ceea ce le oferă oamenilor în ședințele sale nu poate fi descris în cuvinte.

Pentru cei care încep tratamentul biomecanic, cele mai înfricoșătoare «reveniri» sunt de la patru luni până la un an și jumătate. Apoi începeți din când în când să «ieșiți la suprafață», iar cu timpul tot mai des. În perioada inițială este greu să găsești putere în necunoscut și incertitudine, dar când ești purtat și te rostogolești nu se știe încotro, deși este înfricoșător, ești obligat să dai drumul la tot de ce te agățai și începi să accepți tot ce ți se întâmplă și să încerci să te relaxezi (nu prea ai de ales aici). Lumea ta obișnuită se prăbușește până la temelie. Tocmai de aceea oamenii încep în această perioadă să se roage, ca să găsească măcar un sprijin.

Aș vrea să spun din experiența mea că este foarte bine să te adresezi neamului tău — pur și simplu să ceri ajutor și sprijin. Pentru că în el există nu doar cei care «au greșit», ci și o resursă enormă de supraviețuire, oameni puternici, cu constituție robustă, structură și sănătate absolută. Și întreaga resursă acumulată de ei vă aparține de drept — este deja în genele și sângele vostru. Cercetătorii au înregistrat chiar cazuri unice când omul își poate schimba conștient grupa de sânge (în cazul nostru, desigur, totul este mai blând). Dar sângele schimbă structura organismului și chiar ADN-ul — exact acele programe care poartă codul genetic! Până la urmă, prin corp trăim până la capăt ceea ce strămoșii noștri nu au trăit până la capăt și le putem cere ajutorul. Pentru asta trebuie doar să puneți mâna pe inimă și să cereți ajutor și sprijin în tratament, binecuvântare. Pentru mulți este ciudat, dar credeți-mă, funcționează. Și începeți să ascultați doar ce vine din interior, pe nimeni altcineva.

Apropo, încă un aspect — cei care vă sfătuiesc să nu beți și să nu fumați în această perioadă să se ducă la plimbare. Nu au fost în această situație, nu înțeleg ce se întâmplă. Nu îndemn la beții prelungite sau la fumat excesiv. Dar fumatul în această perioadă ajută la împământare, vorbesc serios. La reducerea tensiunii inumane din timpul tratamentului. Aici Corvalolul și alte rahaturi nu vor ajuta. Paradoxal, începi să-ți asculți corpul, nu «sfaturile utile și sănătoase», chiar dacă organismul cere ceva «nociv». Începi să-l urmezi și să-i dai ce cere. Să trăiești nu după un program, ci în fluxul lui. Dacă vrei prăjituri ori «cârnați nocivi» — înseamnă că ai nevoie de ei. Tot ce te ajută să depășești și să simți măcar puțină plăcere. Aveți voie. Acum sunteți nebuni. Acum sunteți mai rău decât o gravidă, deoarece, în sensul cel mai adevărat al cuvântului, vă nașteți pe voi înșivă. Acum iese la suprafață și trece prin voi tot ce s-a acumulat de generații. Treceți printr-o criză. Trebuie să vă ajutați să o treceți. După încheierea crizei, totul se va așeza și corpul nu va mai avea nevoie de «obiceiuri nocive».

Mulți se tem de tot ce este întunecat și profund. Dar dacă citiți asta, acum sunteți oricum deja pe fund, când nu vă mai pasă de convenții și de «albul pufos». În durere și nebunie devenim noi înșine, ne conectăm cu noi înșine, când un torent puternic spală de pe noi toate învelișurile depuse. Toate restricțiile care ne înlănțuiau și ne tensionau corpul zboară șuierând în toate direcțiile, ca niște plăci metalice sub acțiunea unei explozii extrem de puternice din interior. Aceasta este forța și puterea sursei noastre interioare cu care vă conectați acum. Vă rămâne să simțiți toate acestea și să le acceptați. Dar tocmai așa deveniți în sfârșit voi înșivă.

Recent am văzut un film indian interesant, «Eu sunt Dumnezeu / Proscrișii», care a făcut multă vâlvă în India. Nu este dintre filmele indiene emoționant de naive. Este un film destul de nemilos. Dar foarte interesant pentru tema noastră. Pe scurt: speriat de predicțiile cumplite ale astrologilor, tatăl și-a adus fiul mic la templu și l-a abandonat acolo. După mulți ani și-a găsit copilul săvârșind ritualuri înfricoșătoare asupra morților, deoarece devenise aghori — membru al unei secte închise a lui Shiva. Nu se închină lui Dumnezeu, fiindcă el însuși este Dumnezeu. Pentru el nu există legi și poate da moartea ca pedeapsă ori eliberare. Un asemenea Întuneric care duce spre Lumină. Putem discuta mult despre asemenea lucruri, dar în unele tradiții indiene se consideră că omul chiar se poate uni cu divinitatea, dăruindu-se în slujba ei.

Dar nu despre asta vorbim. Nu vom fi de acord sau în dezacord cu indienii, dar dacă privim toate personajele filmului ca părți ale psihicului uman, vom vedea în el Dumnezeul sălbatic, primordial, necreștin. «Polițiștii» interiori nu îi pot face față. «Infirmii» interiori se dovedesc cele mai sănătoase psihic și mai vesele părți ale acestui psihic, iar «negustorii de sclavi» ajung în cele din urmă în neființă cu ajutorul acestui Dumnezeu interior puternic. Ei bine, într-un asemenea tratament, în voi se trezește tocmai un asemenea Dumnezeu interior sălbatic, căruia nu-i pasă de toate convențiile-«polițiști», iar egoul-«negustor de sclavi» îl trimite la locul cuvenit.

În articolul despre karmă și traumă am scris despre duende spaniol, care presupune suflet, foc, simțire. Vă amintesc puțin. În rusă se spune «Nu are foc în el», în Spania — «No tiene duende». Este imposibil să-i înțelegi forța dacă omul nu a trecut prin încercări interioare grele. Cunoscutul poet spaniol García Lorca spunea despre duende: «Este o forță demonică cu care trebuie să intri în duel și să învingi: mătură geometria comodă, memorată, apropierea lui marchează ruperea a tot ce este obișnuit. Dar este și un răsărit, o prospețime nemaivăzută, de neconceput — duende, ca un trandafir înflorit, asemenea unui miracol». Și acum imaginați-vă — toată durerea și toată groaza prin care treceți în acest tratament ajută la trezirea în voi a acestui duende «întunecat», a focului, a sufletului.

Acest tratament, care vă adună bucată cu bucată într-un singur întreg, este «chirurgical», întunecat, magic. Este într-adevăr o operație lentă fără anestezie, o tortură. Dar în final, eliminând toate deformările și «greșelile» din voi, începeți să simțiți forța care vine din tălpile voastre, vă umple zona inghinală, de sus — palmele, vă deschide cutia toracică, atunci când începeți să respirați cu tot pieptul, iar în cap începeți să vedeți și să gândiți clar. Simțiți căldură în inimă și în voi se trezește — nu mă tem de acest cuvânt tocit în lumea modernă — iubirea. Începeți să interacționați cu lumea din interiorul integrității voastre, când nu aveți nevoie de nimeni ca să vă astupe golurile cu propria persoană, și înțelegeți că mărinimia se naște din această integritate care debordează de forță (ce-am mai spus, dar nici nu știu cum să transmit altfel acest sentiment). Există o plantă — lotusul alb, ale cărui rădăcini intră foarte adânc în mâlul murdar și întunecat, iar sus are o floare de o frumusețe și un parfum neobișnuite. Ei bine — voi deveniți această plantă.

Dispare conflictul dintre animalic și uman. Deveniți o ființă senzuală, sexuală, capabilă să iubească sincer și să se bucure ca un copil. Și înțelegeți că Dumnezeu nu se află ca o idee abstractă undeva în exterior, ci trăiește în voi. Nu trebuie să credeți pentru asta, pur și simplu trăiți acest lucru cu toată ființa. Dar înainte treceți prin iad. Un cititor mi-a scris că înainte și el «plutea undeva prin nori», dar trauma l-a readus brusc în corp și l-a obligat în sfârșit să îl asculte. Tocmai pentru asta mergem conștient în durerea tuturor traumelor noastre. Datorită unui asemenea tratament, în sensul cel mai literal al cuvântului, înțelegeți ce înseamnă să mergi de la Întuneric la Lumină.

Din cauza traumelor și durerii, chiar și oamenii foarte tineri dobândesc înțelepciunea și profunzimea bătrânilor. Veți spune — la ce-mi trebuie acea profunzime, să îndur așa ceva? Dar oricum, dintr-un motiv, sunteți deja unde vă aflați. Puteți fie continua să căutați vinovați, fie începe să acceptați și să vă deschideți către disconfort și durere, să deveniți o perioadă nebuni, chinuiți de tensiune și insomnie, să trăiți tot ce este înfricoșător. Să permiteți ruperea a tot ce este obișnuit și să dați drumul la tot de ce vă agățați. Iar această groapă nu este fără fund, credeți-mă. Pur și simplu, orice s-ar întâmpla, luminați conștient tot ce iese la suprafață. În final veți înceta să vă temeți de «prădător», oriunde s-ar afla — afară, sub forma a ceea ce vi se impune, sau în interior, sub forma fricii — veți înceta să fugiți de «prădător» ori să fiți supuși și drăguți cu el. Începeți voi înșivă să-l urmăriți, să îndreptați reflectorul spre el și să-i luminați toate mișcările. Când vă aflați chiar în centrul ființei voastre, nimeni nu va mai reuși să vă înșele.

Fondatorul metodei Starecta, Moreno Conte, în cartea lui descria întregul proces prin exemplul filmului «Închisoarea îngerilor», când, la fel ca eroul filmului, pentru a scăpa din închisoare în libertate a trebuit «să se strecoare prin ape de canalizare împuțite, în conducte înguste lungi cât cinci terenuri de fotbal». Eu îl simțeam ca pe un torent continuu, turbulent și complet necontrolabil, la adâncime, în întuneric total, care te poartă, iar sistemul tău de coordonate se rupe complet, pierzi senzația de sus și jos și deja pare că înnebunești. Și doar încrederea deplină, acceptarea a ceea ce se întâmplă, relaxarea și împăcarea cu faptul că nu vei ieși niciodată ajută la supraviețuire.

Când te împaci cu asta, începi mai întâi să ieși rar la suprafață pentru a inspira, apoi începi să vezi la orizont niște puncte de lumină abia vizibile, apoi îți revine capacitatea de a te mișca, de a înota, fie și într-o furtună cumplită, când valuri îngrozitoare te acoperă cu tot cu cap, iar la un moment dat, când nu te mai aștepți deloc, simți brusc că atingi cu picioarele ceva tare. Și nu observi cum într-o zi ieși la mal.

Nu mă aștept să fiu înțeleasă de toți. În cineva cu siguranță a rezonat profund ceea ce este descris aici, iar altcineva nu a înțeles nimic. În cele descrise nu există nimic ezoteric — doar senzații vii, trăite. În general, când veți începe să treceți prin tratament, comparați-vă singuri senzațiile.

Distonia vegetativ-vasculară și clarvăzătorii: poate că m-a deocheat cineva? — aici.
___________________
© zub-za-zub.ru