Acest articol arată că postura este direct legată de relația dintre craniu și mandibulă și că, dacă dinții voștri sunt așezați asimetric, cel mai probabil vă veți confrunta cu probleme posturale precum scolioză, lordoză, cifoză, asimetrie corporală și răsuciri musculoscheletice.

În acest capitol al cărții «Cum mi-am îndreptat coloana vertebrală» a fost deja analizată teoria științifică ce explică funcționarea biomecanismului postural. Pe scurt, am văzut că acest mecanism are la bază relația dintre craniu și mandibulă și că tocmai ea determină poziția corpului uman.

Am înțeles și că poziția craniului pe mandibulă depinde de înălțimea și amplasarea simetrică a dinților pe ambele părți. În sfârșit, am văzut că, dacă planul ocluzal este dispus «ca pe o tablă de șah» sau este asimetric, relația incorectă dintre craniu și mandibulă poate influența negativ poziția întregului corp.

În cuvinte simple, craniul stă literalmente pe prima vertebră cervicală, atlasul, iar arcadele dentare sunt «schelele» care susțin craniul. Tot din cartea menționată am văzut că acest sprijin este temporar și apare în timpul închiderii dinților. În timpul ocluziei, prin mecanismul înghițirii, structura interacțiunii neuromusculare dintre craniu și mandibulă se transmite structurilor situate mai jos.

De fapt, greutatea craniului se distribuie pe dinți — de exemplu, măselele sunt mai mari, deoarece pe ele se descarcă cea mai mare parte a greutății craniului. Și, invers, incisivii anteriori sunt mai subțiri, deoarece nu trebuie să susțină craniul și îndeplinesc doar funcția de tăiere a alimentelor.

În realitate, dintele care suportă cea mai mare sarcină sub greutatea craniului este primul molar (măseaua din partea posterioară a maxilarului). Nu este întâmplător că, pe arcadele dentare superioară și inferioară, molarii apar în ordine descrescătoare — primul este mai mare decât al doilea, al doilea mai mare decât al treilea și așa mai departe. De fapt, exact așa se distribuie greutatea craniului.

De aceea, dacă dinții mari nu au înălțime suficientă, craniul nu mai poate fi susținut pe ei și coboară, comprimând coloana vertebrală, care, la rândul ei, ajunge strânsă într-un spațiu mic. Tocmai această compresie duce la fenomenele de cifoză, lordoză și scolioză și provoacă comprimarea nervilor, mușchilor, organelor interne, arterelor, cartilajelor etc. Tocmai aceste compresii provoacă numeroase simptome și duc chiar la boli cronice.

Interacțiunea dintre dinți, închiderea lor, influența asupra coloanei vertebrale și diferitele simptome ale bolilor a fost presupusă ipotetic și cercetată de unele ramuri ale științei în ultimele decenii. Dar nimeni nu putea înțelege clar acest mecanism pentru a opri procesul de distrugere a corpului în modul cel mai decisiv.

În acest articol intenționăm să demonstrăm în sfârșit datele empirice potrivit cărora poziția corpului depinde de dinți. Dar înainte să trecem la această demonstrație, mai jos sunt prezentate trei articole științifice care ne vor ajuta să înțelegem starea actuală a cercetării științifice privind relația dintre ocluzie, postură și simptomele bolilor care apar:

1) primul articol datează din noiembrie 1983 și demonstrează rezultatele unei cercetări realizate de Universitatea Medicală din Santiago (Chile). Pentru acest studiu au fost selectați 75 de pacienți (9 bărbați și 66 de femei cu vârste între 13 și 53 de ani);

2) al doilea articol se referă la cercetarea relației dintre dinți și poziția corpului unor rozătoare;

3) al treilea articol analizează eficiența unui splint ocluzal pentru îmbunătățirea structurii posturale și a rezultatelor sportive.

Articolul științific nr. 1

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/6580439

Pacienții au fost împărțiți în trei grupuri:

Grupul 1: la 25 de pacienți s-a mărit înălțimea verticală a dinților cu 1 mm (3 bărbați și 22 de femei cu vârste între 13 și 52 de ani). Grupul 2: la 25 de pacienți — o mărire cu 4,42 mm (4 bărbați și 21 de femei cu vârste între 15 și 52 de ani). Grupul 3: la 25 de pacienți — o mărire cu 8,15 mm (2 bărbați și 23 de femei cu vârste între 15 și 53 de ani)

Fiecare participant la experiment trebuia să introducă în gură un splint dentar plat timp de 3 ore pe zi, pe parcursul a 3 săptămâni. În această perioadă s-au studiat manifestările a douăzeci și unu de tipuri de simptome psihosomatice. Fiecare semn a fost evaluat pe o scară de la 0 la 3 (0: absent, 1: îmbunătățire semnificativă, 2: îmbunătățire mică, 3: încă prezent). Simptomele au fost monitorizate la 24 h, 72 h, 1 săptămână, 2 săptămâni și 3 săptămâni după modificarea mușcăturii.

Scopul acestei cercetări a fost să verifice dacă înălțimea dinților poate influența rezolvarea unor probleme precum bruxismul și tulburările de identificare (depersonalizare, derealizare etc.). Și iată ce s-a descoperit:

Primele date interesante sunt că, imediat după 72 de ore, în grupurile 2 și 3, unde s-a realizat o creștere semnificativă a înălțimii mușcăturii, s-a observat o reducere a simptomelor cu 50%. În schimb, grupul 1, în care înălțimea dinților a crescut cu 1 mm, a arătat aceeași îmbunătățire după o săptămână. În general, pacienții din grupurile 2 și 3 au avut nevoie de mult mai puțin timp pentru reducerea sau eliminarea completă a simptomelor decât pacienții din grupul 1.

S-a descoperit și că mărirea înălțimii mușcăturii cu o valoare între 4 și 8 mm a dus nu doar la creșterea activității musculare, ci le-a redus și tensiunea. În acest caz, mărirea mușcăturii, dimpotrivă, relaxa mușchii.

În grupurile 2 și 3 s-au îmbunătățit cu peste 70% simptome precum durerea de gât, durerea de cap, durerea din zona ATM, durerea din față și oasele craniului, oboseala musculară matinală și de seară, zgomotele în urechi, amețelile și altele. S-a îmbunătățit semnificativ și starea mandibulei, anterior deviată la mulți pacienți; s-au redus clicurile articulațiilor temporomandibulare, deschiderea limitată a gurii și bruxismul nocturn. Astfel, aceste cercetări au confirmat că înălțimea mușcăturii influențează direct structurile principale ale corpului, de exemplu gâtul, iar simptomele legate de schimbările din această zonă s-au redus cu 70%.

Articolul științific nr. 2

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25046977

Acest studiu, realizat pe șoareci, a demonstrat că extracția dinților acestor rozătoare ori montarea unor plombe prea înalte duce la modificarea curburii coloanei lor vertebrale.

Articolul științific nr. 3

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3476490

Acest studiu a confirmat că purtarea unui splint dentar special poate îmbunătăți performanțele sportivilor, crescând forța cvadricepsului lor. În plus, utilizarea splintului dentar elimina durerea lombară. Studiul a fost realizat de un grup de gnatologi, după ce medicii echipei de baschet nu puteau rezolva problemele unui sportiv prin fizioterapia obișnuită. Sportivului i s-a făcut un splint special și imediat simptomele i s-au redus, iar forța musculară a crescut.

Dar, în ciuda tuturor acestor cercetări, niciun cercetător nu a stabilit fără echivoc că postura depinde de mușcătură, mai exact de relația cranio-mandibulară. Cu atât mai puțin s-a propus o soluție practică eficientă pentru problemele posturale în legătura lor cu mușcătura. Putem spune că ceva s-a întâmplat odată cu apariția metodei italiene Starecta, care a permis acționarea radicală asupra mecanismului de reglare al mecanismului biologic corporal. Aceste rezultate au fost obținute datorită dezvoltării unei metode noi, ce poate fi aplicată și reglată individual. Starecta diferă radical de metodele folosite anterior, care s-au dovedit incomplete.

De obicei, în aceste metode se folosea o bucată scumpă de rășină dentară, care pe termen lung se dovedea inutilă. Dar acum, după ani de căutare în întuneric, a apărut în sfârșit răspunsul. Avem date care confirmă cercetările științifice precedente. Relația dintre mușcătură și postură a fost demonstrată prin experiența unui om care a aplicat metoda Starecta.

Fostul fotbalist profesionist al clubului italian Civitanova, Simone Sincini, avea problema unui dezechilibru cranio-mandibular nediagnosticat, la fel ca 98% dintre oameni. Înainte să rezolve această problemă prin metoda Starecta, acest pacient încercase toate metodele posibile de tratament.

Să analizăm problema lui Simone, așa cum a fost identificată de echipa Starecta. Simone avea:

— devierea laterală a craniului spre stânga, care a creat o asimetrie semnificativă a aparatului locomotor în plan frontal;

— un deficit enorm de înălțime dentară în planul lateral (sagital), pe ambele arcade dentare, în zona molarilor și premolarilor, ceea ce a provocat creșterea cifozei toracice și a lordozei cervicale și lombare, ochii privind în sus.

Privind radiografia craniului lui Simone în plan frontal, putem vedea că lipsa înălțimii dentare suficiente pe arcada dentară stângă a provocat deformarea craniului în acest punct. Simone, la fel ca mulți dintre noi, probabil s-a născut cu această asimetrie, care cu timpul doar s-a agravat, făcându-i viața aproape imposibilă. Devierea laterală a craniului spre stânga a provocat asimetrie facială și apoi corporală.

Într-o asemenea deviere laterală a craniului, mușchii masticatori și apoi cei temporali devin mai scurți, iar pe cealaltă parte se alungesc. Știm cu toții și că, atunci când un mușchi se scurtează, devine mai puternic, iar în stare întinsă — mai slab. Astfel, în cazul unei devieri laterale spre stânga, mușchii de pe această parte sunt mult mai dezvoltați și trag spre ei toate țesuturile moi, oasele și cartilajele. Știind asta, este ușor să înțelegem de ce nasul lui Simone devia de mulți ani spre stânga, ochiul stâng cobora, iar pometele stâng se dezvoltase mai mult decât cel drept. Devierea laterală a craniului spre dreapta s-a transmis apoi restului corpului, provocând asimetrie musculoscheletică, răsucirea coloanei vertebrale, bazinului și picioarelor.

Cea mai mare problemă a lui Simone era în planul lateral (sagital) — deoarece avea un deficit semnificativ de înălțime dentară în zona molarilor și premolarilor, craniul lui se «tasa» literalmente în această zonă — cădea înapoi și se rotea în sus. O asemenea poziție a craniului comprima coloana vertebrală, care era obligată să stea într-un spațiu redus, comprimat. Tocmai de aceea, la Simone se observa accentuarea curburilor fiziologice normale ale coloanei vertebrale, care au început să se manifeste ca cifoză și lordoză, după cum vedem în fotografie.

Dacă asta nu este suficient, este important să observăm că prin interiorul coloanei vertebrale trece măduva spinării. «Căderea» craniului înapoi crea compresia măduvei spinării, ceea ce provoca deja simptome serioase. Privind desenul de mai jos, încercați să vă imaginați ce se întâmplă cu craniul și, în consecință, cu coloana vertebrală și măduva spinării dacă eliminați triunghiul roșu aflat între arcadele dentare.

Triunghiul roșu reprezintă înălțimea ideală a dinților în zona molarilor și premolarilor și, datorită lui, craniul este susținut într-o poziție optimă. De aceea, dacă eliminăm acest triunghi roșu (care creează înălțimea ideală a mușcăturii în zona molarilor și premolarilor), craniul își va schimba înclinarea, rotindu-se în sus până va găsi un nou punct de sprijin în zona molarilor și premolarilor. După cum am înțeles anterior, o asemenea poziție a craniului comprimă coloana vertebrală, obligând-o să-și modifice curburile fiziologice, lucru vizibil în fotografia de mai jos.

În timpul compresiei măduvei spinării se creează presiune și asupra unor zone ale creierului. În timpul compresiei, măduva spinării opune rezistență efectului tasării craniului și împinge partea inferioară a creierului în sus. Problema este că între creier și măduva spinării se află hipofiza, care începe să fie supusă unei compresii crescute.

Această glandă pituitară, aflată într-un buzunar osos numit șaua turcească, este organul central al sistemului endocrin și produce hormoni care influențează creșterea, metabolismul și funcțiile reproductive feminine și masculine. Hormonul gonadotropină, produs de hipofiză, răspunde de reglarea funcționării glandelor sexuale. Dacă valorile lui în analize sunt egale cu zero, asta înseamnă că hipofiza este complet blocată. Tocmai asta i s-a întâmplat lui Simone. Măduva spinării și hipofiza lui erau comprimate de craniul căzut înapoi. Această blocare a hipofizei a fost provocată de un dezechilibru cranio-mandibular — puțin cunoscut și, de aceea, nediagnosticat.

Mai jos sunt prezentate analizele medicale care confirmă acest fapt. După cum puteți vedea în analiza făcută înainte de tratamentul prin metoda Starecta, valorile hormonului gonadotropină (LH și FSH) sunt aproape zero (0,2 și, respectiv, 0,0). După aplicarea metodei Starecta și revenirea craniului într-o poziție optimă, aceste valori au revenit la normal (9.7 și, respectiv, 6.5).

Mai jos vom vedea cum se împletesc în organism mecanismele biomecanice și biochimice. De ce valorile nivelurilor hormonale revin la normal după aplicarea Starecta? Această metodă folosește un instrument capabil să oprească și să inverseze procesul de tasare și coborâre a craniului, readucându-l în poziția ideală. Asta permite rezolvarea problemelor de compresie a structurilor vertebrale despre care am vorbit anterior.

În practică, dispozitivul intraoral al metodei Starecta este introdus între arcadele dentare și, conform unei anumite metodologii, acționează direct asupra biomecanismului care reglează poziția craniului și decomprimă zonele comprimate ale creierului.

După cum puteți vedea din analizele medicale prezentate mai sus, efectuate înainte și după aplicarea metodei Starecta cu dispozitivul Rectifier, poziția craniului s-a stabilizat, coloana vertebrală a fost decomprimată, iar hipofiza a fost deblocată și și-a reluat funcțiile.

Putem evidenția trei elemente care demonstrează unicitatea și baza științifică a metodei Starecta:

1) fotografiile lui Simone Sincini arată clar cum i-a fost schimbată postura, ceea ce părea imposibil înainte de aplicarea metodei;

2) radiografiile craniului și vertebrelor cervicale arată că într-adevăr craniul s-a ridicat datorită spațiului creat de Rectifier. Acest spațiu este înălțimea ideală lipsă a mușcăturii, necesară pentru ca craniul să-și poată păstra starea fiziologică corectă. Acest spațiu a fost restabilit datorită Rectifier;

3) analizele medicale arată că, înainte de aplicarea metodei, hipofiza acestui pacient era complet blocată din cauza dezechilibrului cranio-mandibular, nediagnosticat anterior de medici. Abia după aplicarea Starecta, hipofiza și-a reluat funcționarea normală.

Metoda Starecta este destul de nouă, iar acest articol reprezintă una dintre primele dovezi științifice care demonstrează eficiența ei. Dar în anii următori, dovezile științifice ale metodei vor crește într-o progresie tot mai mare.

Opiniile specialiștilor despre metoda Starecta — aici.

Capul înainte: cum să rezolvi problema biomecanic — aici.
_________________
© zub-za-zub.ru