Mă numesc Ken, sunt un american de treizeci și opt de ani și locuiesc acum în Vietnam împreună cu soția mea ucraineană și copilul de un an. Mai bine de cincisprezece ani m-am luptat cu probleme de sănătate, printre care tensiune în gât și spate, pierderea vocii și o «ceață cerebrală» permanentă, din cauza căreia aproape nu mă puteam concentra. Aceasta este povestea mea despre cum am trecut fără niciun rezultat pe la aproximativ 100 de medici diferiți și, pierzând orice speranță, în disperare totală, am încercat metoda experimentală Starecta, care literalmente mi-a salvat viața.

Începutul

Am început să observ primele probleme de sănătate după terminarea colegiului. Primul lucru pe care l-am observat a fost tensiunea vocii. În locurile zgomotoase era foarte greu să fiu auzit — vocea mea era slabă și nu avea rezonanță. Mai întâi am hotărât să merg la un medic ORL, era prin anul 2000 — și, când acesta nu a găsit nimic, am hotărât să vizitez alți câțiva medici din Boston, unde locuiam atunci. Unul dintre ei mi-a propus să încep fizioterapia cu benzi elastice, fiindcă aveam gâtul încordat. Făceam regulat exercițiile, dar asta nu a dat niciun rezultat.

Anii cu medicii (2001-2011)

În 2001 mi-am făcut bagajele și am plecat în Japonia să lucrez ca consultant în Tokyo. Eram tânăr, ambițios și, în ciuda problemelor medicale, credeam că sunt invincibil. Lucram optzeci de ore pe săptămână și de trei-patru ori pe săptămână pierdeam vremea în cluburi de noapte și baruri. Problemele cu vocea persistau, dar dintr-un motiv oarecare erau mereu atenuate de consumul de alcool. Probabil tocmai de aceea ieșeam atât de des undeva. În tot acest timp continuam să merg la medici în Tokyo, precum și în Malaysia, unde petreceam jumătate din timp din cauza proiectelor firmei mele. În timp ce lucram la un proiect deosebit de solicitant, am observat că gâtul și umărul stâng erau dureros de încordate. Înțelegeam că este stres, dar nu puteam înțelege ce îl provocase, de aceea am început să merg regulat la un chiropractician și să fac acupunctură. Dar nimic din toate acestea nu ajuta.

În 2003 m-am mutat în Barcelona pentru a studia. Spania este minunată prin faptul că are asigurare medicală gratuită, care îmi acoperea tratamentul în perioada în care mă aflam acolo cu viză de student. Am profitat din plin de ocazie, fiindcă problema de sănătate devenise destul de îngrijorătoare — simțeam zilnic o tensiune puternică în toată partea superioară stângă a corpului — în gât, ceafă, umăr. Vocea mă supăra în mod deosebit când încercam să fiu auzit în locuri zgomotoase, iar asta este deosebit de frustrant dacă urmezi un program de administrarea afacerilor și intenționezi să participi la multe evenimente sociale. Neurologul a concluzionat că am o problemă cu sistemul nervos și mi-a prescris un medicament puternic. Acesta a ajutat puțin, blocând semnalele, dar nu a eliminat cauza. Continuam să merg la medici ORL, iar la un moment dat m-am gândit că am gastrită de reflux. Dar gastroduodenoscopia a arătat că nu este așa. Revenind pentru un stagiu la New York în 2004, timp de câteva luni am mers de mai multe ori pe săptămână la un chiropractician, dar din nou fără rezultat.

În 2005 mi-am terminat studiile și m-am mutat la Londra pentru a începe din nou să lucrez ca consultant. Am hotărât să folosesc metode alternative și am început să merg la medicii sistemului NHS. Pentru a face față tensiunii musculare de pe partea stângă, am încercat injecții cu botox, dar nu au dat niciun rezultat. Atunci am încercat terapia craniană, dar din nou fără schimbări semnificative.

În 2008 m-am mutat la Moscova, continuând să simt aceleași simptome. Aveam o asigurare medicală bună de la compania mea, așa că am început să merg regulat la clinica «Meditsina», considerată atunci una dintre cele mai bune din Rusia. Acolo mi-au făcut o mulțime de radiografii și nu au găsit nimic deosebit, de aceea mi-au propus fizioterapie și masaj. Am mers la acestea aproximativ șase luni, practicând în același timp regulat yoga. Mă simțeam puțin mai bine, dar doar simptomele se reduceau puțin, fără să li se elimine cauza principală. Tot atunci am observat că oboseam mult mai mult decât prietenii mei când ieșeam undeva să bem. Dădeam vina pe genetică, dar, cum înțeleg acum, ea nu avea nici cea mai mică legătură cu problema mea.

La începutul anului 2010 compania mea m-a transferat în Ucraina, iar acolo continuam să merg la medici în speranța că unul dintre ei mă va ajuta să identific cauza principală a problemelor mele. Am trecut prin câteva clinici și am vizitat o gamă largă de specialiști, de la medici ORL până la ortopezi. Am făcut multe radiografii, RMN-uri și alte investigații. Am mers la cei mai buni medici din fosta Uniune Sovietică, dar nimic nu ajuta. Cea mai bună recomandare a lor era să stau în cap și să înot pe spate, ceea ce ajuta doar pentru scurt timp. Completam acestea cu acupunctură și masaj regulat, care ameliorau puțin tensiunea. Dar de atunci tensiunea din gât și spate a început doar să crească și, ca să mi se relaxeze corpul, când veneam de la muncă trebuia pur și simplu să mă întind.

Anii cu dentiștii (2011-2015)

Pe la 2011 am mers la un stomatolog pentru îngrijirea dinților și i-am menționat problema mea cu tensiunea musculară. A spus că cel mai probabil am o problemă ATM și m-a pus să fac o mulțime de imagini ale maxilarelor. După aceea mi-a făcut o gutieră specială pe care trebuia să o port noaptea. Am făcut asta aproximativ trei luni, dar nu a dat niciun rezultat. De aceea stomatologul meu m-a sfătuit să merg la alt specialist, care avea mai multă experiență în acest domeniu.

Acest specialist mi-a făcut altă gutieră pentru mandibulă, pe care mi-a recomandat să o port în timpul zilei. Am purtat această gutieră câteva luni și mergeam la dentist să o ajusteze o dată la două săptămâni. Dar în tot acest timp am simțit doar o mică îmbunătățire, iar vocea continua să fie încordată. De aceea, la un moment dat, dentistul meu a spus că nu merită să continuăm și că ultima mea speranță este cea mai bună specialistă din Ucraina, o femeie care ocupase un post de ministru și avea propria clinică de nivel foarte înalt.

Am mers la consultație, iar ea mi-a prezentat un angajat de-al ei — după spusele ei, cel mai bun specialist din țară pentru cazuri ca al meu. Îl chema Oleg. Mi-a făcut o gutieră simplă pentru mandibulă, apoi m-a pus să mă ridic. Mi-a indicat ce poziție a umerilor și corpului trebuie să iau, astfel încât gutiera să le fixeze în această poziție corectă. Am plecat simțindu-mă mult mai bine. Eram uimit. Era prima dată când, după mulți ani, mă simțeam bine. Era ceva în ceea ce făcea acest tip… pentru prima dată am simțit cu deplină certitudine că problema care mă chinuise în toți acești ani nu era înrădăcinată undeva în corpul meu, ci tocmai în maxilare.

Am continuat să merg la Oleg încă aproximativ cinci luni. O dată la două săptămâni ajusta gutiera, folosind hârtie dentară pentru a vedea unde exista contactul dinților, apoi șlefuia aceste contacte. În primele luni mă simțeam minunat și credeam că problema este rezolvată. Dar mi se părea ciudat că, de îndată ce scoteam gutiera, capul îmi devenea imediat «încețoșat», de parcă aveam niște simptome neurologice. Oleg nu a dat niciodată explicații la multe dintre întrebările care mă interesau, preferând să spună direct că nu știe ce face și că efectuase această procedură la mulți pacienți, iar dintr-un motiv oarecare funcționează. Pur și simplu nu știa de ce funcționează și nu voia să mintă. În orice caz, după îmbunătățirea din primele luni, cu fiecare săptămână mă simțeam tot mai rău. Oleg făcea aceleași ajustări, dar ele încetaseră să mai aibă efect. La un moment dat s-a uitat la picioarele mele și a spus că poate platfusul meu este motivul pentru care terapia cu gutieră a încetat să funcționeze. Oleg a spus că asta îmi destabilizează mușcătura și de aceea mai întâi trebuie să îmi fac branțuri speciale, iar apoi să îmi reglez maxilarele în această nouă poziție. Din păcate, asta era chiar înainte ca, în februarie 2014, să plec definitiv din Ucraina și să mă mut cu serviciul în Vietnam. De aceea am promis că voi încerca metoda cu branțurile de îndată ce voi ajunge la noul meu domiciliu.

La sosirea în Vietnam am continuat comunicarea cu dentiștii. Mi-au fost făcute inserții pentru încălțăminte de un tip care a spus că piciorul meu drept este mai scurt și de aceea a recomandat să ridic înălțimea pe această parte. Cum s-a dovedit mai târziu, asta a fost o greșeală destul de prostească, fiindcă diferența de lungime a picioarelor apare nu pentru că un picior este mai scurt, ci pentru că se schimbă înclinarea pelvisului. În orice caz, după realizarea inserțiilor am găsit pe internet un specialist ATM în Saigon și l-am rugat să îmi facă o gutieră. Imediat după ce a fost pusă pe mandibulă, m-am simțit instantaneu groaznic. Dentistul promitea de fiecare dată că va începe să funcționeze, când o ajusta o dată la două săptămâni. După câteva luni am încetat să îl cred și am întrerupt tratamentul la el. Am revenit la vechea mea gutieră din Ucraina, dar am mușcat-o până s-a găurit pe o parte și nu mai funcționa. Eram disperat, trebuia să fac urgent ceva, fiindcă îmi apăruse senzația de creier «încețoșat» — atenția și memoria îmi slăbiseră.

Pe la iunie 2014 am început să merg la un specialist cunoscut drept cel mai bun medic din Vietnam în domeniul ATM. Avea propriul cabinet în centrul orașului, cu echipamente sofisticate și o listă lungă de așteptare. Medicul a făcut multe investigații noi și mi-a diagnosticat deplasarea articulației maxilarului pe partea dreaptă. A mai spus că discul este deplasat. Totodată a concluzionat că trebuie să folosesc o gutieră pentru repoziționarea mandibulei în față, pe care am și început să o folosesc.

Gutiera mi-a adus mandibula în față, dar mă simțeam din ce în ce mai rău. La fiecare vizită mă plângeam că gutiera nu funcționează, dar el mă asigura că nu este așa. Între timp, din cauza incapacității de a mă concentra, mi-am pierdut încrederea în mine și am început să mă tem să mă ridic în fiecare dimineață pentru a merge la muncă. Am început și să mă închid în «mica mea cochilie», fiindcă nu voiam să vorbesc cu nimeni și mă gândeam permanent că soția mea trebuia să nască la mijlocul lui iulie, iar asta însemna că vom rămâne blocați în Vietnam cel puțin câteva luni după naștere. Nu știam dacă ar trebui să aștept atât de mult din cauza stării mele care se înrăutățea și a faptului că nu reușisem să găsesc aici un ajutor medical adecvat. A fost cea mai jalnică perioadă din viața mea, deși ar fi trebuit să devină una dintre cele mai fericite. Și nu puteam scăpa de frică și mă întrebam tot timpul: «Dar dacă nu mă voi însănătoși niciodată? Cum voi putea atunci să am grijă de familia mea?»

După încă vreo două luni, scepticismul meu față de eficiența gutierei folosite a atins apogeul și am cerut ca dentistul să încerce altceva. În acel moment a devenit arogant și a spus că, dacă asta nu funcționează, pot pur și simplu să plec, dar nu voi putea găsi în Vietnam pe altcineva care să mă ajute. Eram șocat de lipsa oricărei compasiuni din partea lui și a angajaților lui și i-am spus că voi risca. Mi-e chiar frică să îmi imaginez câți oameni au fost frânți de aroganța lui. În orice caz, soția mea a născut un băiețel minunat, Kevin, și, văzându-l în fiecare dimineață, găseam puterea de a căuta o cale de ieșire.

Astfel am încercat să apelez la o clinică occidentală condusă de un dentist francez. Și ea era dotată cu aparatură sofisticată, la el mergeau toți emigranții cu slujbe bune și de aceea am hotărât că ar trebui să încerc și eu. Cum s-a dovedit, el însuși nu era specialist în domeniul ATM, dar avea un angajat care susținea că este. În realitate, acest tip folosea o tehnică pe care o învățase de la un stomatolog american venit acolo, în timpul unui seminar de formare de o săptămână. Mi-a reconstituit mușcătura într-un articulator, susținând că folosește «cele mai noi metode de tratament ATM». După un timp am aflat că este imposibil să reconstitui corect mușcătura într-un articulator în cazul unei probleme ATM, fiindcă de fapt asta doar agravează problema. Dar am purtat noua gutieră aproximativ patru luni și veneam să o ajustez o dată la două săptămâni. «Ceața» creierului meu începuse deja să mă epuizeze; de câteva ori pe săptămână mergeam la un chiropractician și făceam regulat masaj ca să fac față durerii de spate și gât. Oboseam atât de mult încât la ora șase seara mă simțeam complet secătuit și încercam din toate puterile să supraviețuiesc la muncă, fiind acolo la fel de eficient ca un om cu șase clase de școală.

După trei sau patru luni de asemenea viață am încercat din nou să merg la dentist și m-am confruntat cu faptul că din nou nu funcționează. La clinică au tratat asta cu înțelegere și mi-au returnat banii, deși nici măcar nu cerusem. Și am început din nou să încerc să găsesc ceva nou. De data aceea mă «dezumflasem» destul de tare, fiindcă mi se părea că nu voi putea găsi o soluție în Vietnam, iar starea se înrăutățea. Am început să mă gândesc să mă întorc în SUA, dar totuși am hotărât să încerc să găsesc pe cineva în regiunea asiatică. În Singapore am găsit un dentist care lucra după metoda GNM și am început eu însumi să o studiez, să comunic cu acest specialist și angajații lui.

Dar înainte de a hotărî să călătoresc regulat în Singapore pentru tratament, am hotărât să încerc un specialist pe care îl găsisem în Saigon prin Facebook. Acolo scria mesaje destul de intelectuale despre ATM, iar asta mi-a dat o licărire de speranță. L-am rugat să îmi facă o gutieră NTI-tss, fiindcă citisem lucruri promițătoare despre ea pe internet. A făcut-o și am purtat-o câteva săptămâni, deși arătam destul de caraghios cu ea (această gutieră are o formă specifică și se pune pe dinții din față — nota traducătorului) Dar până atunci îmi pierdusem deja stima de sine normală și orice demnitate și voiam doar să ies din coșmarul în care ajunsesem.

Cam în aceeași perioadă am început să comunic cu un specialist posturolog din Orlando (Florida), care susținea că vindecase un număr mare de pacienți cu probleme ATM printr-o nouă tehnică de fizioterapie dezvoltată de el. Am vorbit cu el de câteva ori la telefon și mă inspira aparenta lui înțelegere a situației mele și promisiunea de a-mi returna banii dacă metoda nu mă va ajuta. De aceea am hotărât să risc… În octombrie 2014 am profitat de o vacanță de două săptămâni ca să merg cu familia la New York și să le arăt părinților nepotul, iar eu am zburat în Orlando pentru a urma un tratament de două săptămâni cu acest specialist. În esență s-a dovedit o pierdere de timp, iar el — pur și simplu un escroc. În orice caz, după ce spre sfârșitul primei săptămâni am înțeles că tehnica lui de rahat nu funcționează, am hotărât să merg la un chiropractician ortogonal în Orlando, fiindcă citisem lucruri încurajatoare despre această metodă.

Acest specialist a făcut imagini ale atlasului meu și mi-a arătat că prima mea vertebră cervicală este deplasată și înclinată. În mine s-a născut din nou speranța. Poate că tot timpul tocmai asta fusese cauza principală? Puțin lucru pentru îndreptarea atlasului meu — și poate voi fi din nou ca nou? Cât îmi doream asta… În Florida am făcut trei ședințe într-o săptămână și m-am întors în Vietnam așteptând îmbunătățirea. Dar aceasta nu a venit niciodată. Creierul meu era permanent «încețoșat» și, când avântul inițial datorat efectului placebo s-a risipit, m-am simțit în aceeași stare de rahat ca înainte. Și atunci am început să pierd repede speranța. Mă gândeam permanent cum voi putea avea grijă de fiul meu mic dacă îmi voi petrece restul vieții în această stare. Era cea mai înfricoșătoare perioadă a vieții mele de până atunci și toate acestea m-au împins într-o depresie atât de profundă încât pentru prima dată m-am gândit să merg la un psihiatru (deși toate acestea contraziceau convingerile mele și nu accept toate aceste mijloace care îți încețoșează mintea). Totuși am hotărât să încerc un antidepresiv prescris de psihiatru și am început să mă simt foarte ciudat. În plus, am citit că acest medicament provoacă dependență și după câteva zile l-am aruncat. În orice caz, știam că aceasta nu este soluția problemei.

Începutul cu metoda Starecta (din 2014)

Așadar, în octombrie 2014 eram într-o stare foarte jalnică — atât fizic, cât și mintal. Eram atât de epuizat încât nici măcar nu aveam putere să mă bucur de fiul meu mic, deși tocmai datorită lui continuam în fiecare zi să caut din toate puterile o ieșire. În fiecare zi petreceam una-două ore pe internet căutând răspunsuri sau măcar încercând să aflu dacă mai suferă cineva de lucruri asemănătoare. Și atunci rugăciunile mele au fost auzite. Am dat peste un blog scris de un tip pe nume Plato Powers. Abordarea lui față de problemă mi s-a părut destul de intrigantă și am hotărât să îi scriu la adresa de e-mail indicată pe blog. Mi-a scris în noiembrie, răspunzând la întrebările mele, iar la sfârșitul scrisorii a adăugat: «poți să te uiți și la materialele acestor băieți — www.starecta.com» (traducerea materialelor site-ului în rusă și descrierea metodei — aici. Această propunere simplă a fost poate cea mai importantă din viața mea.

M-am repezit imediat să citesc totul de pe site-ul lor și m-am alăturat grupului lor de pe Facebook. Am citit cartea pdf gratuită și mi-a plăcut foarte mult, fiindcă și eu trecusem prin multe dintre lucrurile trăite de autorul ei (traducerea acestei cărți în limba rusă — aici). Am luat imediat legătura cu fondatorul metodei Starecta Moreno Conte, și am vorbit prin Skype. A lăsat impresia unui om destul de cunoscător, admiram ceea ce traversase în căutarea vindecării și am înțeles că nici eu nu am nimic de pierdut. Următoarea sarcină era să găsesc în Vietnam materialele necesare — o gutieră simplă pentru dinții inferiori, o bormașină și un material acrilic dentar (în prezent creatorii metodei au dezvoltat o gutieră ultramodernă care își schimbă forma prin scufundarea în apă fierbinte și de aceea nu necesită aplicarea unui material suplimentar — nota traducătorului) Am petrecut două săptămâni vânând aceste materiale prin magazine dentare, birouri ale distribuitorilor și la dentiștii la care mersesem înainte, până când am găsit tot ce era necesar. Am avut noroc să obțin ultimul recipient cu material, fiindcă din cauza inflamabilității era greu de importat în Vietnam. După două săptămâni de căutări eram mai mândru de mine decât Sherlock Holmes.

Noaptea în care am fixat pentru prima dată gutiera după metoda Starecta a fost foarte tensionată. Mă gândeam tot timpul: «dar dacă această rășină se lipește de dinții mei? Ce voi face atunci? Ce să fac dacă toate acestea nu funcționează?» Din fericire, îl puteam suna pe Moreno, așa că m-am liniștit… și mi-am făcut prima gutieră. Cantitatea de compoziție pe care am pus-o pe gutieră în zona dinților mari era mică, dar a rezultat o distanță mare între incisivii mei frontali. Maxilarul meu s-a înclinat în sus, spre deosebire de fotografia lui Moreno din carte, unde maxilarul se înclina în jos. În orice caz, am hotărât să văd ce se va întâmpla și, după aproximativ zece zile, m-am simțit mult mai bine… «ceața» cerebrală se risipea. Am început să mă însănătoșesc și să mă simt tot mai bine. În două luni «ceața» cerebrală aproape a dispărut. Totodată simțeam încă puțină tensiune pe partea stângă, capul meu era încă vizibil înclinat spre dreapta și aveam încă o asimetrie evidentă a corpului (un umăr mai sus decât celălalt, cutia toracică comprimată, stomacul deplasat spre stânga). Nu acordasem niciodată înainte atenție acestor asimetrii, dar eram uimit cât de semnificative erau. Trebuie să se fi agravat deja de mulți ani.

În orice caz, mă încurajau progresul inițial și sprijinul grupului de pe Facebook. Mă simțeam parte dintr-o comunitate — un grup de oameni care empatizau unii cu alții, care trăiau același lucru ca mine (sau chiar mai rău) și care nu mai aveau de gând să le dea o șansă medicilor care nu înțelegeau, dar luau bani, la care mersesem și eu înainte. După câteva luni continuam să observ îmbunătățiri serioase ale posturii și simetriei feței mele. Înainte, când mă așezam pe un scaun, mă sprijineam întotdeauna pe partea stângă și mă lăsam pe spate. Îmi era imposibil să stau drept mai mult de câteva minute. Acum puteam sta așa ore întregi la muncă. Productivitatea mea la muncă creștea și ea constant pe măsură ce «ceața» cerebrală dispărea. Memoria mi s-a îmbunătățit și am început să gândesc mai limpede. În vocea mea a început să apară rezonanța. Treptat îmi revenea încrederea în mine la muncă. De asemenea, în ianuarie 2015 am hotărât să accept propunerea de promovare pe care șeful meu mi-o făcea de multă vreme.

8 luni cu Starecta

După opt luni aș putea spune că am parcurs 60-70% din călătoria mea. Capul mi s-a îndreptat, «ceața cerebrală» a dispărut complet, aveam mai multă energie decât în toți anii trecuți, am început să arăt și să mă simt mult mai sănătos. Asta s-a reflectat în aproape toate domeniile vieții mele, mai ales în familie. Am început să mă trezesc în fiecare zi bine dispus, vioi și gata să încep o nouă zi. Zilele mele de muncă au devenit eficiente și sigure, ca odinioară, cu mulți ani în urmă, și am început din nou să mă gândesc la avansarea în carieră, deși cu numai un an înainte credeam că îmi atinsesem limita.

12 luni cu Starecta (decembrie 2015)

Întregul meu corp și spatele se îndreaptă spre simetrie, după cum puteți vedea în fotografia de mai jos. Observați și că în prima fotografie (decembrie 2014) urmam o dietă specială bogată în proteine și săracă în carbohidrați, înotam aproximativ douăzeci de ture de șase ori pe săptămână și ridicam greutăți din când în când. În fotografia din dreapta renunțasem la orice dietă și începusem să mănânc tot ce vreau, când vreau, inclusiv înghețată înainte de culcare. În plus, am redus înotul la patru ture și am renunțat la gantere. Totuși, tot ceea ce mănânc se transformă în mușchi, iar spatele meu capătă o formă de V, ceea ce nu se întâmplase niciodată înainte în viața mea.

Pe lângă toate acestea, maxilarele mele s-au dezvoltat și au devenit mai pătrate, iar fața mai simetrică (ceea ce puteți vedea în fotografia de mai jos). Înainte aveam multe riduri pe frunte, iar acum toate au dispărut. Toți cei care nu m-au văzut de o vreme spun că am început să arăt mult mai tânăr. În plus, dintr-un motiv oarecare, simt mai mult testosteron.

Acesta este și rezultatul exercițiilor perseverente de poziționare a limbii), pe care le făceam. Am devenit un mare admirator al medicilor britanici Mew (tatăl și fiul) și al metodei lor Orthotropics.

În sfârșit, gândirea mea s-a limpezit și capacitatea mea de a face față responsabilității a crescut brusc. La muncă, dintr-un manager care nu coordona nimic, am început să «conduc» zece produse într-o slujbă destul de complexă (ne ocupăm de proiectarea unui sistem pentru cea mai mare companie de electronice din Asia). În ciuda creșterii semnificative a responsabilității, trăiesc mult mai puțin stres la muncă decât acum un an. Pe scurt, schimbările au fost pur și simplu extraordinare și sunt foarte recunoscător pentru asta.

Gânduri la final

Depun toate eforturile pentru a deveni un membru activ al comunității Starecta și al altor grupuri de pe Facebook legate de ATM și pentru a încerca să le dau altora ceea ce am primit eu însumi ca pe un dar. Cândva am fost întrebat: «De ce petreceți atât de mult timp pe forumurile despre ATM, încercând să le povestiți despre Starecta oamenilor sceptici și dentiștilor care nu acceptă nimic în afară de ceea ce cunosc deja? Nu vă epuizează asta?» M-am gândit puțin și mi-am amintit cât de frânt eram acum un an. Mi-am amintit…

… cum mă gândeam la fiul meu de fiecare dată când voiam deja să renunț

… cum pot acum să mă joc cu băiețelul meu și privesc optimist viitorul

… și că există alții care se află acum în situația în care mă aflam eu.

Nu i-am răspuns acelui om, iar dacă i-aș fi răspuns, ar fi fost: «Nu. Asta nu mă epuizează și nu sunt sigur că se va întâmpla vreodată».


________________
Traducere în limba rusă © zub-za-zub.ru
Articolul original se află pe site-ul https://biomechanical-dystonia.net/