Atlasul — prima vertebră cervicală: consecințele deplasării și miturile despre repoziționare

Cine dintre noi nu a auzit de eroul miturilor grecești, Atlas, care, ca pedeapsă pentru nesupunerea sa, a fost obligat să țină bolta cerească pe umeri. Numele său a fost dat primei vertebre cervicale, care îndeplinește funcții nu mai puțin importante în organismul uman. În acest articol vom vorbi despre consecințele deplasării atlasului, motivul pentru care își schimbă poziția, miturile care înconjoară repoziționarea sa manuală și locul în care se află punctul de aplicare ce ajută la readucerea lui definitivă la loc.

Consecințele deplasării atlasului

Medicina orientală nu consideră fără motiv prima vertebră cervicală o punte între corp și minte — patru dintre cele șase organe de simț se află în cap, de aceea atlasul este considerat o verigă importantă în menținerea sănătății fizice și a dezvoltării spirituale armonioase a omului. Dacă însă prima vertebră cervicală este deplasată, aceasta duce la compresia arterelor vertebrale care alimentează creierul, reducând claritatea, conștientizarea, atenția și memoria. O asemenea compresie duce la dureri de cap, migrene, amețeli și «ceață» cerebrală. La nivel psihic, alimentarea insuficientă cu sânge a creierului se poate manifesta prin senzații de derealizare și depersonalizare, lipsa sentimentului de fericire, iritabilitate, nervozitate și depresie. Un asemenea om poate suferi de insomnie, oboseală rapidă și lipsă de energie. Acordarea la caracteristicile de frecvență ale spațiului înconjurător are loc prin bulbul rahidian, care, în cazul unui atlas deplasat, nu poate reacționa rapid la schimbările situației. Fără o primă vertebră poziționată corect fiziologic, omul nu poate lua decizii adecvate, de aceea atlasul nu este numit fără motiv vertebra succesului și a voinței.

În plus, prima vertebră deplasată comprimă și măduva spinării — în consecință, semnalele de la organe și diferite sisteme ale organismului încep să ajungă la creier cu interferențe și întârziere, iar asta reduce capacitatea creierului de a prelucra aceste informații și corectitudinea și viteza reacției la semnalele primite. Mai mult, întregul aparat musculoscheletal al omului se adaptează atlasului deplasat, ceea ce provoacă deformări ale coloanei vertebrale și compensări musculare. Acestea, la rândul lor, duc la compresii ale organelor interne, nervilor și arterelor, fiind cauza multor boli. În asemenea cazuri, medicii tratează numai simptomele, nu cauza primară, și adesea nici nu o bănuiesc! În același timp, tocmai aducerea atlasului într-o stare fiziologică creează condițiile pentru refacerea și vindecarea naturală a organismului și pentru capacitatea omului de a trăi, literalmente, și de a se bucura de viața sa. Oamenilor nu le vine să creadă că simptomele și bolile de care sufereau de decenii au dispărut pentru totdeauna. Nu este nimic uimitor aici — doar biomecanica, adusă cu măiestrie într-o stare de bună funcționare. Dar din ce motiv se deplasează atlasul din poziția sa normală?

Sistemul nașterilor ca vinovat pentru deplasarea atlasului

Desigur, deplasarea atlasului poate apărea în urma unui traumatism în orice etapă a vieții omului, dar, după cum arată statisticile și cercetările, deplasarea inițială a primei vertebre cervicale are loc în principal cu ajutorul obstetricienilor din maternități. Pe internet există numeroase materiale pe această temă, în special monografiile remarcabilului neurolog A. Iu. Ratner. Este interesant că, în Roma antică, copiilor sclavilor abia născuți li se răsucea intenționat gâtul printr-o metodă specială, pentru a crește reprimați și incapabili de protest. Din același motiv, în Roma antică nu existau revolte, iar numai Spartacus, care se născuse liber și al cărui gât nu fusese răsucit, a ridicat o răscoală. Dar tocmai asta se întâmplă astăzi la nivelul medicinei oficiale în maternități, la scara unor țări întregi!

Obstetricienii sunt învățați ca, la extragerea capului sugarului, să aplice așa-numita «întoarcere pe braț», când se aude un trosnet. Rezultatele unui asemenea act dăunător nu se manifestă imediat, ci după câteva luni și chiar ani. În același timp, mama întinsă pe spate nu poate vedea ce fac cu copilul ei oamenii în halate albe. Este curios și faptul că poziția culcată, în care naște femeia modernă, este nefirească și creează o presiune anormală asupra capului fătului. În toate societățile străvechi, până în epoca medievală, când a început «vânătoarea de vrăjitoare», inclusiv a «bătrânelor» moașe, femeile nășteau ghemuite, iar în faza finală a nașterii — în poziție genunchi-coate, ceea ce este profund fiziologic. Mai mult, moașele cu experiență, care urmau instincte naturale profunde, îndeplineau și rolul unor practicieni ai repoziționării oaselor, capabili să recunoască la timp deplasările osoase la sugar și să le repoziționeze. Dar astăzi, în maternități nu există terapeuți manuali…

Nașterile în poziție culcată au fost introduse în Europa în epoca Renașterii timpurii ca fiind mai «științifice» decât cele «sălbatice păgâne», iar femeile, desprinse de instinctele lor naturale, au fost trecute sub controlul «profesional» al medicinei guvernamentale. Este interesant că, în comentariile de sub un videoclip despre nașterea în poziție culcată, una dintre femeile noastre a scris următoarele: «În timpul contracțiilor ceream să mă ghemuiesc și cădeam în genunchi, iar medicul a spus: „Vedeți cum simte natura”, dar nu mi-au permis să nasc așa. Am înțeles că nașterile noastre, așa cum sunt, reprezintă un abuz asupra femeii și copiilor». În același timp, medicii fie nu cunosc această problemă, fie se tem să vorbească deschis, și doar câțiva îndrăznesc să se opună acestui sistem de genocid veritabil, al cărui scop este creșterea unor sclavi nefericiți și lipsiți de conștientizare.

În 2001 a apărut cartea lui P. G. Zamaratski, «Cauza bolii — traumatismul la naștere», în care prezintă statistici devastatoare: la 70-80% dintre copii, după naștere, se observă lezarea segmentului cervical al măduvei spinării, la 35-40% — a celui toracic și lombar», ceea ce nu poate să nu ducă la probleme uriașe pentru sănătatea fizică și psihică a acestor oameni în viitor. Din fericire, ideile neurologului Ratner sunt deja preluate de medici conștienți, iar în Samara a fost deschisă prima maternitate în care au început să practice nașteri verticale și semiverticale, ceea ce a redus brusc traumatizarea la naștere a mamelor și sugarilor lor. Suntem generația căreia i s-a răsucit gâtul, dar putem spune «nu» celor care vor încerca să facă asta copiilor noștri.

Mituri despre repoziționarea atlasului

Totuși, și adulții pot aduce prima vertebră cervicală într-o poziție fiziologică. Numai că, în acest caz, nu totul este atât de simplu, iar aici vom examina cele două mituri cele mai răspândite despre repoziționarea atlasului și vom înțelege de ce repoziționarea sa manuală nu îi ajută pe toți, iar multora chiar le face rău. Așadar, printre aceste mituri se numără afirmațiile că: 1) repoziționarea atlasului este sigură; 2) odată ajuns în poziția sa naturală, atlasul nu va mai putea reveni niciodată într-o poziție patologică din motive anatomice și mecanice. Pentru a căuta adevărul în aceste chestiuni, să apelăm la biomecanica simplă a corpului uman. Prin repoziționare vom înțelege atât munca unui terapeut manual sau practician al repoziționării oaselor, cât și a specialiștilor care, cu un dispozitiv special vibrator, acționează asupra mușchilor scurți ce înconjoară atlasul și îl mențin într-o poziție incorectă, «aduc vertebra în poziția corectă în câteva minute» și o «fixează» acolo.

Așadar, este greu să ne imaginăm o situație în care Cerul s-ar adapta lui Atlas, care îl susține, nu-i așa? Exact la fel, prima vertebră cervicală se adaptează întotdeauna craniului și, în special, osului occipital, cu care este legată direct. Aceasta este o axiomă: dacă oasele bazei craniului sunt deplasate la un om (ceea ce este tocmai rezultatul traumatismului la naștere și al nașterilor nefiziologice) — înseamnă că și atlasul este deplasat. Deplasarea primei vertebre cervicale este întotdeauna o consecință și, oricât de sârguincios ar repoziționa-o specialistul, fără restabilirea poziției corecte a oaselor bazei craniului, ea va reveni oricum în poziția inițială. Tocmai de aceea rezultatul repoziționării manuale a primei vertebre cervicale este instabil, ceea ce demontează al doilea mit despre atlas: că, chipurile, «odată revenit în poziția naturală, nu va mai reveni la cea patologică».

În ceea ce privește primul mit — siguranța procedurii de repoziționare — trebuie luat în considerare că poziția existentă a atlasului este rezultatul reacției sale de adaptare la deplasarea oaselor craniului. Dacă se intervine brutal în această reacție compensatorie, pe care organismul a dezvoltat-o timp îndelungat, întregul sistem fragil de compensare se prăbușește. Tocmai de aceea, după repoziționarea manuală, mulți simt o agravare a stării de bine și complicații ale simptomelor existente. Și tocmai de aceea repoziționarea atlasului poate fi nu numai ineficientă, ci și periculoasă. Dar ce trebuie făcut în asemenea cazuri și cum pot fi eliminate deformările craniului și, în special, poziția deplasată a osului occipital?

Pentru mulți va părea nouă ideea că osul occipital este legat direct de poziția maxilarului, care, atunci când este deplasat, provoacă deformări ale întregii structuri craniene. Totuși, acesta este un fapt demonstrat de mult de știință, susținut deja de peste o sută de studii clinice. Ideea este că, în urma nașterilor nefiziologice și a «ajutorului» obstetricienilor, la peste 80% dintre nou-născuți se identifică așa-numitul strain lateral, când partea anterioară a craniului se deplasează într-o direcție, iar cea posterioară în direcția opusă. Această deformare puțin vizibilă din exterior, care provoacă deplasarea «Cerului pentru Atlas» — osul occipital — este fixată de ocluzia dentară incorectă. Iar acțiunea tocmai în acest punct permite alinierea poziției osului occipital și, ca urmare, a primei vertebre cervicale.

Acest lucru este posibil prin tratamentul biomecanic, reprezentat de direcția inovatoare a craniodonției, metoda autohtonă BOS (echilibrul ocluziei și structurii) și metoda italiană de aliniere a coloanei vertebrale Starecta în combinație cu mewing. Pentru ilustrare, mai jos sunt prezentate lucrările craniodontului italian, profesorul Stefanelli, care a obținut poziția fiziologică a atlasului «doar» deplasând poziția maxilarelor și schimbând ocluzia dentară. În ultimul deceniu, și în țara noastră au început să se dezvolte toate aceste direcții, care fac din sprijinul sănătos al bolții craniene de către atlas o realitate, nu un mit.

Anomalia Kimerli, sindromul arterei vertebrale și maxilarul — aici
________________
© zub-za-zub.ru