Pe paginile acestui blog a fost deja povestită istoria unui american, Ken Leaver, cu experiența lui în tratarea problemelor articulației temporomandibulare, a durerilor de umăr și de gât și a „ceții mentale” prin metoda Starecta. Mai târziu, a decis să continue experimentele cu aparatul ALF și cu trainerele Myobrace (în prezent, a revenit la Starecta). În acest scurt articol de pe blogul său, occlivion.com, Ken își descrie observațiile despre concentrarea atenției și despre ceea ce îl făcea să rămână în fața televizorului. În continuare, povestea va fi relatată la persoana întâi.

Un lucru pe care l-am observat și care mi s-a părut foarte interesant este felul în care corectarea deformărilor craniului unei persoane îi influențează atenția. Așadar, povestea mea este, în linii mari, următoarea: la mijlocul anului 2014, eram într-o stare foarte proastă, cu „ceață mentală” și așa mai departe. Nu puteam sta la locul de muncă: lucram cam douăzeci de minute, apoi mă ridicam să beau o cafea, mă plimbam de colo-colo – pur și simplu aveam nevoie de asta.

Spre sfârșitul anului 2015, când foloseam Starecta de aproape un an, mă îndreptasem destul de mult și mă simțeam bine. Îmi amintesc cum puteam lucra zile întregi la birou, fără să-mi dau seama. Atenția mea ajunsese la un asemenea nivel, încât puteam continua să lucrez și acasă, până la nouă-zece seara.

La mijlocul anului 2017, cu aparatul ALF și cu o gutieră (Ken experimenta cu ele pe cont propriu, fără un specialist), corpul meu s-a „răsucit” din nou, iar eu am simțit că atenția mea s-a „prăbușit” iarăși. Nu puteam lucra mai mult de 45 de minute fără întrerupere și nu mai puteam lucra seara. În schimb, rămâneam în fața televizorului până târziu.

La sfârșitul anului 2017, am început să folosesc un trainer Myobrace pentru corectarea mușcăturii și am simțit că atenția mea începea din nou să se îmbunătățească. Puteam iar să lucrez seara și să stau la birou perioade lungi de timp.

Aceste observații din propria experiență m-au făcut să mă gândesc la oamenii pe care îi considerăm „leneși”. Sunt ei cu adevărat leneși? Sau poate că sunt, pur și simplu, „răsuciți” fizic? Oamenii care stau ore întregi pe rețelele sociale fac asta din cauza unui obicei prost? Sau o fac pentru că pur și simplu nu se pot concentra din cauza efectului pe care mușcătura incorectă îl are asupra corpului lor? (asupra vertebrelor, arterelor și mușchilor)

În adolescență și până pe la douăzeci și ceva de ani, eram dependent de muncă: lucram cu ușurință până la miezul nopții și combinam toate acestea cu antrenamente grele. Timp de vreo doi ani, cât corpul meu a fost deformat, am ajuns să petrec în fața televizorului la fel de mult timp ca americanul obișnuit. Vă pot spune cu toată convingerea că nu făceam asta din obișnuință și nici pentru că „începusem să îmbătrânesc”. Se întâmpla exclusiv din cauza funcționării incorecte a corpului meu, provocată de mușcătura mea incorectă. Nici mai mult, nici mai puțin.

Ipohondria: psihosomatică sau rezultatul unei traume biomecanice? – aici. 
________________
Traducere în limba rusă © zub-za-zub.ru