Multe persoane cu instabilitate a bazinului apelează la terapeuți manuali și osteopați pentru tratament, dar în multe cazuri un asemenea tratament nu aduce rezultate deosebite. De ce se întâmplă asta și cum poate fi rezolvată problema — vom încerca să înțelegem în acest articol.
Cum se manifestă instabilitatea bazinului
Instabilitatea bazinului nu este o disfuncție atât de inofensivă cum pare la prima vedere — pe lângă faptul că se poate manifesta prin dureri în zona feselor, pubisului, regiunii inghinale, șoldurilor și articulațiilor sacroiliace, nu trebuie uitate nici organele care se află în regiunea pelvină. Acestea sunt organele genitale, vezica urinară și partea inferioară a intestinului, inclusiv intestinul gros. În plus, spre aceste organe merg artere, de la ele pleacă vene, iar funcționarea lor este reglată de numeroși nervi. De aceea nu este greu de înțeles că orice schimbare a structurii bazinului poate influența funcționarea acestor organe și sisteme, ca să nu mai vorbim despre membre.
Există mai multe tipuri de disfuncție a oaselor bazinului, iar cele principale sunt rotația anterioară și posterioară a osului bazinului (schimbarea poziției în planul vertical care împarte corpul în două și merge din față spre spate) și torsiunea bazinului (deplasarea în raport cu axa verticală). Iar acum să trecem la partea cea mai interesantă.
Un rebus pentru terapeutul manual
Mulți osteopați și terapeuți manuali se confruntă în munca lor cu o adevărată enigmă: după corectarea cu succes a bazinului pacientului, acesta arată mai drept în poziție orizontală, când omul este întins pe masă. Dar imediat ce pacientul adoptă poziția verticală, axa bazinului, a coloanei vertebrale și întreaga parte superioară a corpului par chiar mai puțin echilibrate decât înainte de corecție. De exemplu, o asemenea problemă este descrisă în lucrarea cunoscutului terapeut manual german Robert Schleip, «Pelvic Torsion and Structural Alignment in the Gravitational Field», care, după spusele sale, a observat de mai multe ori asemenea cazuri chiar și la osteopați și terapeuți manuali cu experiență. Așadar, unde trebuie căutată explicația?
O legătură «neașteptată»
Cunoscutul kinesiolog și osteopat francez Léopold Busquet a identificat, în peste patruzeci de ani de activitate, o legătură interesantă între poziția în corp a oaselor bazinului, a omoplaților și… a maxilarului, pe care o vedem în ilustrația din cartea sa «Les Chaînes Musculaires» (vol.V). Mai mult, kinesiologul a descoperit o legătură între poziția în spațiu a osului occipital și a sacrului.
La concluzii asemănătoare a ajuns și legendarul ortoped american de la începutul secolului al douăzecilea, Robert Williamson Lovett, care descria în lucrările sale legătura nu numai între osul occipital (occiput) și sacru (sacrum), ci și între osul temporal (temporal) și osul iliac al bazinului (ilium).
Interacțiunea oaselor occipital și temporal în sistemul scheletic al corpului, după forme de tip S și # (după Lovett):
După cum vedem, orice schimbare spațială a osului occipital va duce la schimbări în poziția sacrului și invers. În același timp, rotația asimetrică a oaselor temporale în craniu se va produce întotdeauna simultan cu rotația asimetrică a oaselor bazinului (iliace), adică sincron, dar în oglindă. Fondatorul ortocraniodonției în țara noastră, A. O. Savinov, scria pe forumul forum.stom.ru că nu a întâlnit niciodată cazuri în care o asemenea mișcare să se producă izolat. Tot el remarcă faptul că, în perioada embrionară de dezvoltare, oasele iliace și temporale au forme foarte asemănătoare.
Observații interesante, veți spune, dar cum putem folosi toate acestea pentru a rezolva problema instabilității bazinului? Pentru a înțelege însă, trebuie să fim atenți la încă un detaliu minuscul din întregul sistem.
«Mânerul pompei»
Cunoscutul craniodont italian Giuseppe Stefanelli demonstrează clar în cartea sa «Sistema stomatognatico nel contesto posturale» legătura prin sistemul fasciilor dintre oasele bazinului și osul occipital, osul temporal și mandibulă, prin osul hioid (osso ioide).
În același timp, dacă privim sistemul craniosacral (cranio — craniu; sacrum — sacru) ca pe o pompă care «pompează», mandibula va fi «mânerul» acestei pompe!
Căci, atunci când se schimbă poziția spațială a mandibulei într-unul sau în toate cele trei planuri (vertical, orizontal, sagital), se deplasează și osul hioid, legat de ea printr-un sistem complex de mușchi, care, la rândul său, influențează poziția osului occipital, a osului temporal și a multor altor oase ale craniului (care sunt 29 în craniu), precum și toate structurile corpului situate mai jos (mai multe despre acest mecanism pot fi citite în acest capitol al cărții fondatorului metodei Starecta, Moreno Conte, «Cum mi-am îndreptat coloana vertebrală»). Iată unde se află cheia rezolvării multor probleme posturale ale corpului, inclusiv a instabilității bazinului — în dezechilibrul mandibulei!
De aceea, oricât ar încerca un osteopat craniosacral sau un terapeut manual care aplică manipulări mult mai dure să echilibreze oasele craniului și poziția mandibulei, ei nu pot influența în niciun fel planul ocluzal (închiderea dinților) al pacientului! Tema deformărilor craniene și a cauzelor formării ocluziei incorecte la om este mult mai amplă, iar la ea vom reveni într-unul dintre următoarele articole despre biomecanica craniului, dar, indiferent de aceste cauze, poziția mandibulei este extrem de importantă pentru obținerea stabilității oaselor bazinului. Ca exemplu, să luăm o ilustrație din cartea profesorului italian Stefanelli «Craniodonzia: il sistema ALF», în care se demonstrează clar legătura dintre ocluzie, deformările craniene și, ca rezultat, poziția bazinului pacienților.
În metoda italiană Starecta, această problemă este rezolvată prin montarea gutierei intraorale Rectifier. Când corpul este echilibrat prin această metodă, mandibula se poate mișca liber în toate direcțiile, dar este menținută de dispozitiv într-o ocluzie stabilă, împiedicând dinții să se atingă între ei. În plus, pe acesta craniul este literalmente separat de mandibulă, ceea ce creează o rotație simetrică a oaselor temporale, care echilibrează simultan și poziția oaselor bazinului. Pentru a obține stabilitatea bazinului, această metodă a fost adoptată de mulți terapeuți manuali, chiropracticieni și osteopați din întreaga lume.
Ortocraniodonția (așa cum se numește această direcție în țara noastră) obține rezultate asemănătoare prin folosirea altor aparate intraorale și tehnici pe care le-am discutat deja de mai multe ori în paginile acestui blog, dar face acest lucru implicând munca fină a osteopaților craniosacrali, ceea ce reprezintă garanția obținerii stabilizării coloanei vertebrale și bazinului pacientului. Însă eliminarea dezechilibrului sistemului craniomandibular al omului este factorul esențial în acest proces.
Așadar, este lipsit de sens să îndreptați sacrul și poziția oaselor bazinului fără să îndreptați planul ocluzal al pacientului; în caz contrar, omul riscă literalmente să se «stabilească» pe viață la terapeutul manual. De ce să ne ascundem după deget, pentru mulți medici lipsiți de scrupule aceasta ar fi varianta ideală, dar totuși mulți terapeuți manuali și osteopați vor sincer să-și ajute pacienții, iar numai munca lor comună cu un ortocraniodont sau folosirea simultană a metodei Starecta poate asigura un rezultat stabil pe termen lung!
Sindromul arterei vertebrale și postura — aici.
Sindromul premenstrual, libidoul și… mușcătura — aici.
__________________
© zub-za-zub.ru
5 comentarii
Pune o întrebare atent formulată sau adaugă un context util. Comentariile noi sunt verificate înainte de publicare.
Metoda echilibrului ocluzal și structural (disponibil mai târziu) — Metoda echilibrului ocluzal și structural (disponibil mai târziu)