Distonia vegetovasculară și extrasenzorialii: poate am fost deocheată?

Oricine suferă de distonie vegetovasculară s-a gândit măcar o dată că poate a fost deocheat, că are o asemenea karmă sau că cineva din neam a păcătuit. Pe acest fond apar, desigur, și gânduri de a apela la extrasenzoriali, la bătrâne și bătrâni cu puteri ori la alți vindecători. Eu nu doar m-am gândit, ci chiar am apelat. Nu prea îmi vine să îmi amintesc asta, dar poate că experiența și observațiile mele despre ce se întâmplă cu corpul și energia la «tratarea» distoniei vegetovasculare de către extrasenzoriali vor fi utile cuiva.

Superstiția și credința în lumea de dincolo sunt o trăsătură a noastră națională; chiar și mulți dintre bărbații noștri, asupra cărora «prostia asta nu are efect», încearcă totuși să ocolească toată această «drăcovenie» și să nu supere «vrăjitoarele și vrăjitorii» (pentru orice eventualitate, cine știe). Simt corect: indiferent de originea puterii cu care acești oameni lucrează, trebuie să îi tratăm cu respect. Și în multe cazuri chiar ajută. Dar ajută și în distonia vegetovasculară?

Am cunoscut această lume întâmplător, de fapt din disperare, fiindcă distonia vegetovasculară ușoară, diagnosticată din adolescență, a început după extracția unei măsele de minte și aparatul dentar fix să dea simptome destul de chinuitoare, care mi-au schimbat brusc viața. Medicii generaliști nu găseau absolut nimic și «dădeau vina» pe psihic; cum nici psihoterapeutul nu a adus rezultate, am început să mă gândesc că poate am o karmă rea și ar fi bine să apelez la cineva priceput în asemenea lucruri.

Și curând s-a ivit ocazia. S-a întâmplat așa: o cunoștință apropiată, o femeie matură, a pomenit în treacăt despre un fost coleg de clasă, un extrasenzorial puternic, pe care «îl luaseră la Kiev» și care lucra acolo într-o structură destul de serioasă. Mi-a povestit că «atunci când îndepărtează deochiul, chiar și becurile din cameră plesnesc» și multe alte lucruri curioase. M-am agățat de această posibilitate. Am convins-o să își sune colegul, ca să pot veni. El a acceptat. Mi-am strâns repede lucrurile și după o săptămână eram deja în capitala Kiev, unde visasem mereu să ajung.

Extrasenzorialul era un bărbat plăcut, cu ochi negri și profunzi. I-am povestit necazul meu, iar el mi-a spus că avusese un caz în care un băiat i-a spus unei fete că se desparte de ea, iar ea l-a privit așa, încât i s-a tulburat capul — după aceea au început simptomele distoniei vegetovasculare. Extrasenzorialul a spus că l-a «curățat» și acum totul era în regulă. M-am bucurat și am «pornit». Ședința se desfășura așa: mă așezam pe un scaun, bărbatul stătea lângă mine, vorbeam despre diverse lucruri și el parcă nu făcea nimic. Dar prima dată când am ieșit de la el am început să strălucesc ca un bec nou, am simțit un val uriaș de putere și parcă din mine curgea foc în toate direcțiile, iar ochii îmi ardeau.

Autosugestie? Nu, scuzați-mă, asta nu poate fi confundat cu nimic. Cine a avut o asemenea stare mă va înțelege: o senzație de puritate, de «strălucire de cristal» în interior și de foc puternic. O simțeau, de altfel, și cei din jur: până am ajuns la hostelul unde stăteam, am observat că parcă eram unsă cu miere pentru oameni de toate vârstele — unii voiau doar să vorbească, alții să întrebe ceva, alții să mă cunoască. Peste tot mi se ceda locul și mi se zâmbea. Nu m-a mirat deloc când, în această stare, toate fețele dintr-un microbuz oprit în stație s-au întors automat spre mine. Mă simțeam o ditamai Prințesă, nu — o Regină! Glumesc. Dar în mod clar se întâmpla ceva neobișnuit!

Extrasenzorialul a spus că «într-o săptămână voi fi ca nouă». Așa că ne vedeam zilnic. Mă strecura în programul său de «zile ministeriale», când înaintea mea plecau domni importanți, pe care gărzile lor îi scoteau repede din clădire către mașini negre cu geamuri fumurii; eu, o simplă muritoare, mă temeam chiar să îi privesc. Cât despre bani, am întrebat imediat, încă la telefon, iar extrasenzorialul a spus că pentru el nu contează și că în asemenea cazuri trebuie să îi mulțumești vindecătorului — măcar să îi torni un ceai, dar nu contează cât sau ce anume. Totuși, când am văzut odată cât lăsase persoana care tocmai ieșise înaintea mea, am înțeles că ar trebui să las o sumă serioasă și, anticipând puțin, vă spun că asta am făcut.

La ședințe am observat că făcea niște pase ciudate de «extragere» lângă fața mea (în zona unde, după cum s-a dovedit ulterior, aveam disfuncția articulației temporomandibulare după extracția dintelui; însă atunci nici eu și cu atât mai puțin acest bărbat nu știam nimic despre asta). Făcea același lucru în zona gâtului și spunea că «acolo e ceva încăpățânat». Ședințele, deja cinci la număr, începuseră să mă obosească — simțeam o umplere neplăcută a capului. Dar extrasenzorialul a spus că «probabil mai trebuie o săptămână». Și regret că nu mi-am ascultat intuiția…

La începutul săptămânii următoare, parcă mi se dezgoliseră nervii și, deși dimineața încercam să mă plimb cât mai mult prin minunatul Kiev verde ca să văd cât mai multe obiective, iar după ședință mă prăbușeam la somn, observam o iritabilitate tot mai mare. Simțeam că în mine era prea multă energie, care «nu se asimila». Vindecătorul a spus că așa trebuie: «te va zgudui, apoi va fi mai bine». Dar mie chiar îmi era foarte rău: capul se umplea prea tare și parcă era să se rupă. Am început să mă clatin. La ultima ședință ajunsesem într-o asemenea stare de «nervi dezgoliți», încât aproape m-am bătut la hostel cu o prostituată care, venind la cinci dimineața, trântea ușile — așa că m-au dat afară 🙂

Abia am ajuns acasă. Această senzație de sfâșiere în cap nu m-a lăsat vreo două luni și, după ce «zguduiala» a trecut, nu mi-a fost mai bine… Bine, măcar am văzut Kievul și am ajuns pe Lîsa Hora 🙂 Dar, serios vorbind, aveam senzația chinuitoare a unui furtun în care apa fusese introdusă la o presiune uriașă, dar înăuntru exista un dop de ciment, astfel că pereții furtunului începeau să se rupă. Bărbatul încerca să mă ajute «energetic» la telefon, dar după numai zece minute de «ajutor» capul se umplea și mai mult. Atunci a spus că «cel mai probabil este un blocaj fizic în gât» și că trebuie să găsesc un bun terapeut care pune oasele la loc. Pe paginile acestui blog am descris deja cum, neascultându-mi iarăși intuiția, la recomandarea medicilor am găsit un «bun» spărgător de oase… De aceea, dragi prieteni, ascultați-vă intuiția — ea nu înșală niciodată!

După cum am descris deja în povestea mea, terapeutul manual de la spital, fără să își dea seama, mi-a «adaptat» întregul corp la poziția mandibulei deplasate după extracție și aparatul dentar fix, ceea ce mi-a comprimat artera vertebrală și a deplasat prima vertebră, atlasul. În aceeași zi au început atacuri de panică foarte puternice. Dar cu mult înainte, cunoscusem «întâmplător» o femeie extrem de interesantă dintr-un mare oraș rusesc. Nu am întâlnit în viață pe nimeni mai puternic și mai înțelept, dar aici voi ocoli povestea ei, spunând doar că despre asemenea oameni se vorbește în șoaptă. Deși fără prea mult entuziasm, uneori îmi permitea să o vizitez și discutam «despre viață». Această femeie îl cunoștea foarte bine pe extrasenzorialul din Kiev și a spus că, din partea lui, fusese o «adevărată tortură».

Întâlnirea cu «spărgătorul de oase» a avut loc cu puțin înainte de ziua ei de naștere și, în ciuda stării mele, am sunat să o felicit. A spus să vin urgent. Nu puteam ieși din casă, dar m-am «târât» până acolo. Din prag mi-a spus că văzuse ce mi se întâmplase și că «oamenii funcționează la opt» — am uitat unitatea de măsură, iar eu în acel moment aveam patru asemenea unități. S-a mirat că «mai stau în picioare». Femeia a spus și că am o compresie la nivelul gâtului. Totuși, în timp ce stăteam și vorbeam, a făcut «ceva», iar când plecam m-a întrebat: «Ei, e mai ușor?» Chiar mi se îmbujoraseră obrajii și parcă aveam mai multă putere, ca prima dată după bărbatul din Kiev, dar seara literalmente «m-am rupt»…

Simțeam că îmi va plesni capul din clipă în clipă, iar corpul se sfâșia. Deja aproape nu mâncam și nu dormeam, dar după asta două săptămâni nu am dormit deloc, făcând noaptea ture prin curte, la aer curat. Aveam senzația că un flux uriaș de energie nu poate trece printr-un blocaj «de ciment» din gură și gât, astfel că se întoarce în coloană și o sfâșie. Simțeam că sufletul meu parcă «zburase» din corp și se afla undeva alături. Aveam impresia că acest corp «stricat» nu îl poate cuprinde. Trăiam din ultimele puteri. Nu mă mai temeam de moarte. Părea o eliberare de toate aceste chinuri. Dar voiam atât de mult să trăiesc!

Intuitiv beam mult ceai de mentă și… fumam. De fapt, înainte doar cochetasem cu fumatul, dar în această stare am început literalmente să fumez în neștire. Nu mă judecați: dacă ați fi fost în această stare, m-ați fi înțeles — literalmente supraviețuiam și simțeam că asta mă ajuta să rezist cât de cât. Mai târziu am aflat de la un vindecător că fumatul împământează. Se pare că tocmai de aceea mulți vindecători fumează după fiecare vizitator: lucrează cu energii înalte, iar fumatul îi ajută să se împământeze. O lumină asupra stării mele a adus-o și o întâlnire «întâmplătoare», când am dus cu mașina o femeie vârstnică la casa de la țară. A spus că am «plexul solar puternic deplasat» — «centrul vieții». Atunci nu am dat nicio importanță cuvintelor ei, dar nu demult am găsit o ilustrație interesantă din cartea cunoscutului kinesiolog W. Schmitt «Proceduri structurale pentru testarea deficiențelor structurale în raport cu dezechilibrele chimiei corpului», 1984. Iat-o:

După intervenția terapeutului manual, un umăr mi-a urcat, iar corpul a fost «stors» într-o parte, literalmente ca o cârpă — așa că arătam aproximativ ca în prima imagine. Nu este de mirare că unei persoane cu capul deplasat de pe linia axei centrale și cu scolioză i se deplasează «centrul vieții»; și, cu cât se întâmplă mai puternic, probabil cu atât este mai distorsionată trecerea energiei prin canalele cunoscute la noi din medicina alternativă chineză drept canale de acupunctură sau din învățăturile indiene drept nadi. Tocmai ele leagă sufletul de corp! Puteți spune: ce îmi împuie capul nebuna asta cu ezoterismul ei? Poate că veți face bine, dar asemenea «nebuni» sunt și unii cercetători care, vrând-nevrând, au văzut în munca lor aceeași legătură.

De exemplu, craniodontul italian, profesorul Stefanelli, a cercetat atent influența sistemului stomatologic asupra posturii corpului și, prin aceasta, asupra stării emoționale, psihologice și energetice a omului și își prezintă observațiile pe blog. În una dintre cărțile sale — «Sistemul stomatognat în contextul postural» — există o ilustrație interesantă care arată interacțiunea lanțurilor musculare din corp. În imaginea din margine, observați structura acestor lanțuri musculare, care repetă aproape identic structura canalelor energetice «indiene» — canalul central sushumna și cele laterale, așa-numitele ida și pingala, pe care le-ați văzut adesea în imagini pe internet. Și mai observați interacțiunea lor în zona plexului solar!

Acum comparați cu această imagine:

Vedeți asemănarea? Poate că observațiile mele nu sunt chiar atât de nebunești și, în cazul unei structuri corporale deplasate și distorsionate, energia încetează pur și simplu să circule normal prin aceste canale, provocând diverse tulburări emoționale și psihice din cauza deplasării «centrului vieții», iar în cazurile grave și senzația de a «nu fi» în corp? Ce funcționare normală a canalelor energetice putem aștepta, de exemplu, cu o asemenea structură corporală?

Chiar și o scolioză «mică» deplasează deja întreaga structură față de axa centrală! Dar extrasenzorialii se apucă să «trateze» o asemenea persoană cu axele și canalele deplasate la nivelul structurii fizice și o umplu cu energii înalte, ceea ce poate fi comparat cu alimentarea unei rable zdrențuite, cu suspensie strâmbă și rezervor găurit, cu combustibil cu cifră octanică mare. Pentru scurt timp, asta permite să «mergi ca vântul» și să te prefaci că ești un Ferrari (ca atunci când m-am simțit Prințesă-Regină). Dar, cum se spune, «la miezul nopții trăsura se transformă în dovleac» și trebuie să mergi din nou la «zână» pentru încă o porție de «magie». «Realimentările» costă mult și continuă doar până când vitezele mari distrug definitiv caroseria deja făcută praf a rablei, aruncând literalmente «șoferul» pe marginea drumului. Și «zâna» poate «încasa una în cap» pentru ajutorul neautorizat. N-ar fi mai bine să ne ocupăm întâi de fizică, mai exact de biomecanică, pentru a ne aduce caroseria în stare «de funcționare» și abia apoi să experimentăm cu diferite tipuri de «benzină» și viteze?

Pe paginile acestui blog am descris deja câtă patologie organică nediagnosticată există în așa-numita distonie vegetovasculară, pe care medicii fie o consideră «în limitele normale», fie o ignoră din lipsa posibilităților de a o trata (lucru pe care tratamentul biomecanic îl poate rezolva). De aceea oamenii disperați apelează la extrasenzoriali și vindecători. Dar aceștia, lucrând cu energia, interpretează în felul lor traumatismele fizice, mai ales cele care nu se văd. Dacă atlasul este luxat, ai scolioză, dezechilibru al oaselor craniului, mandibulă deplasată de la naștere sau după un tratament de proastă calitate, extrasenzorialii nu le pot pune la loc! Dimpotrivă, creșterea energiei în canalele energetice ale corpului deformate de structura fizică poate doar să agraveze situația, provocând senzația chinuitoare a unui furtun sfâșiat de presiunea mare a apei, blocat din interior de un dop «cimentat». Poate că nu degeaba organismul înțelept al celui cu distonie vegetovasculară îi menține energia scăzută, ca «să nu facă rău»?

Eschimoșii cred că sufletul nu se întrupează până nu se convinge că trupul în care va locui este cu adevărat durabil. De aceea, în cele mai vechi tradiții ale lumii, copilului adesea nu i se dă un nume până nu trec două cicluri lunare de la naștere sau un interval mai lung, când va fi clar că trupul este suficient de puternic pentru a cuprinde sufletul. Tot din acest motiv, multe popoare consideră că un copil nu trebuie lovit niciodată, fiindcă asta izgonește spiritul din corp, iar aducerea lui înapoi în lăcașul de drept este foarte dificilă și îndelungată. Dar nu tocmai asta se întâmplă cu un corp «stricat» de traumatismele fizice?

În ceea ce privește traumatismele aparatului dentomaxilar, înnăscute sau dobândite prin «ajutorul» medicilor, subiect căruia îi este dedicat acest blog, am găsit o imagine curioasă în blogul profesorului Stefanelli amintit mai sus. Desenul arată schema «electrică» a curgerii «curentului» în corpul uman, iar sistemul stomatologic este… «comutatorul» ei! Nu este greu de ghicit cum o «defecțiune» la acest nivel poate influența întregul sistem al organismului! Poate că așa se explică senzațiile mele ciudate de blocaj «cimentat» în gură și în sistemul gâtului legat de ea, când extrasenzorialul îmi creștea energia, iar aceasta «se întorcea» în coloană, sfâșiind-o literalmente…