Distonia vegetativ-vasculară: boală-mit sau cauze biomecanice ale simptomelor

În căutarea cauzelor organice ale simptomelor lor, mulți dintre cei care suferă de distonie vegetativ-vasculară sunt investigați literalmente «din călcâie până în creștet», dar totul se dovedește «în limite normale», iar pacientul este trimis la psihoterapeut. Însă medicii adesea nu pot diagnostica o serie de modificări organice care provoacă aceste simptome, iar dacă le diagnostichează, spun că sunt «mărunțișuri cu care trăiește toată lumea». Așadar, să vedem ce pot rata sau ce pot să nu știe medicii de specialități înguste și ce metode de tratament, experimentale până nu demult, propune lumea științifică modernă.

Modificări organice cu care «se poate trăi»

În Clasificarea internațională a bolilor nu există un diagnostic precum distonia vegetativ-vasculară. Dar în spațiul fostei URSS, medicii pun cu plăcere acest diagnostic pacienților cu simptome «ciudate», care nu se încadrează în logica medicinei tradiționale. În Occident situația nu este mai bună — de regulă, acești pacienți sunt considerați ipohondri și sunt sfătuiți să se adreseze unui psiholog (ceea ce, apropo, nici nu aduce rezultate deosebite). Totuși, în medicina occidentală există și un diagnostic precum distonia cervicală, de care «torticolisul» nostru este cel mai apropiat ca sens, ceea ce măcar lămurește puțin situația.

Este interesant că, printre cauzele distoniei vegetativ-vasculare, în afară de «versiunea» ei principală ca «boală a sistemului nervos apărută pe fondul bolilor psihice și somatice», în țara noastră sunt incluse și osteocondroza cervicală, instabilitatea vertebrelor cervicale și subluxația primei vertebre cervicale, atlasul. Totuși, nu există un tratament deosebit pentru aceste «modificări legate de vârstă» și, mai mult, medicii le încadrează în categoria «în limite normale», cu care «trăiește toată lumea». Vom reveni puțin mai târziu la întrebarea cât de perfide pot fi aceste modificări; deocamdată să vedem ce altceva aflat «în limite normale» poate provoca numeroasele simptome ale «distoniei vegetativ-vasculare», dar este ignorat de medicina tradițională din lipsa unor metode de tratament. Nu trebuie să vă sperie această descriere, fiindcă în asemenea cazuri tratamentul totuși există și vom mai reveni la asta în articol.

Ce nu diagnostichează medicii

Chiar dacă este observat pe radiografii și RMN, spațiul micșorat dintre prima vertebră cervicală și craniu nu este diagnosticat de medici (și, stați puțin — între ele trec arterele vertebrale care hrănesc creierul și plexurile nervoase, a căror compresie și iritare produc amețeli, atacuri de panică, dureri de cap, iritabilitate și alte stări emoționale ca urmare a perturbării circulației cerebrale). Medicii ignoră și primele stadii ale malformației Chiari, în care structurile creierului aflate în fosa craniană posterioară intră în coloana vertebrală prin orificiul occipital. În acest caz, omul prezintă simptome mai serioase — până la ataxie cerebeloasă, tulburări de auz și leșinuri.

De asemenea, la diagnostic nu se acordă atenție poziției osului occipital, care poate exercita un efect compresiv asupra hipofizei — coordonatorul sistemului endocrin al organismului, care răspunde inclusiv de producerea hormonilor sexuali. Nu este greu de imaginat la ce probleme hormonale și, în consecință, emoționale poate duce asta. În multe cazuri nu este diagnosticată nici «banala» disfuncție a articulației temporomandibulare, care, după cum s-a demonstrat prin peste o sută de studii clinice, însoțește întotdeauna scolioza cervicală și vertebrală, fiindcă în acest caz un disc intraarticular al articulației temporomandibulare se deplasează întotdeauna înainte, iar celălalt — înapoi. Mai mult, în acest caz prima vertebră cervicală, atlasul, ajunge inevitabil în luxație, creând compresia măduvei spinării și a arterelor vertebrale.

Adesea rămâne nediagnosticat și sindromul arterei vertebrale însuși, atât de discutat acum pe internet. Compresia acestei artere esențiale se poate produce între craniu și prima vertebră cervicală, atlasul, sub mușchii scaleni ai gâtului sau la originile ei. Strangularea arterei vertebrale la originile ei (zona claviculei) și a arterei claviculare este numită în literatura occidentală sindrom de apertură toracică și este o afecțiune extrem de greu de diagnosticat, fiindcă mulți neurologi și medici din alte domenii nu au aceste cunoștințe. Chirurgul vascular lituanian Povilas Pauliukas are lucrări excelente pe această temă, «Insuficiența vertebrobazilară: cauze, simptome, diagnostic și tratament chirurgical» și «Sindromul aperturii toracice superioare și al aperturii gâtului», care lămuresc în mare măsură originea simptomelor de amețeală, instabilitate, lipsă de concentrare, «creier încețoșat» și a problemelor emoționale apărute când creierul nu primește suficient sânge. Sună convingător, veți spune, dar de ce nu se diagnostichează toate acestea și, mai ales, cum se tratează?

Distonia vegetativ-vasculară ca traumatism biomecanic

În Roma antică, la nașterea unui copil-sclav, un om special instruit îi răsucea prima vertebră cervicală. Un asemenea om creștea apoi deprimat și incapabil să se revolte. Medicii moderni, la fel ca pacienții, cunosc foarte bine importanța structurii corecte a gâtului în susținerea craniului, fiindcă tocmai regiunea cervicală, numită în medicina chineză «puntea vieții», leagă corpul și creierul, asigurând funcționarea normală a întregului organism. Orice modificare în această zonă, fie scolioză cervicală, lordoză, osteocondroză, lipsa curburii cervicale naturale («gât drept»), luxația atlasului, instabilitatea vertebrelor, duce inevitabil la compresii ale arterelor esențiale care hrănesc creierul și ale plexurilor nervoase responsabile de funcționarea corectă a sistemelor nervoase central și vegetativ, ceea ce, la rândul său, duce la numeroase simptome fizice și modificări psihice. Totuși, pacienții cu asemenea simptome și deprimare sunt adesea sfătuiți să meargă la psihoterapeut. Rezultă o situație paradoxală: dacă un om are degetul prins în ușă, nimănui nu-i trece prin cap să-l trimită la psiholog, dar asta se întâmplă la tot pasul când sunt strangulate structurile esențiale ale gâtului și capului.

Dar asta nu se întâmplă pentru că medicii sunt perfizi sau neștiutori. Pur și simplu nu mai ține de competența lor. Este deja domeniul biomecanicii. ÎN TIMP CE MEDICINA PRIVEȘTE ORGANISMUL DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BIOCHIMIEI, BIOMECANICA ÎL PRIVEȘTE CU OCHII UNUI INGINER. Neurologia științifică și clinică definește distonia ca o tulburare neurologică cu consecințe la nivel fizic. Biomecanica, în schimb, privește distonia ca pe un traumatism fizic având consecințe neurologice și psihice. Din acest punct de vedere, distonia vegetativ-vasculară este o perturbare a capacității gâtului de a susține craniul.

Cu un nivel mai sus

Studiile clinice, care în știința mondială sunt deja peste o sută (1), au demonstrat că motivul distoniei este legat direct de deformarea biomecanică a regiunii cervicale a coloanei vertebrale și a oaselor craniului, produsă sub acțiunea greutății craniului, care se lasă, coboară și se răsucește, fiindcă nu găsește sprijinul adecvat la nivelul mandibulei în arcadele dentare. Potrivit acestor studii, simptomele scheletice, neurologice, chimice și psihologice ale distoniei vegetativ-vasculare, descrise în literatura medicală științifică, sunt consecința eforturilor organismului de a se adapta la acest colaps mecanic și la răsucirea mecanică a măduvei spinării și a membranelor ei. Dar ce legătură au arcadele dentare cu gâtul?

Mandibula este legată de partea posterioară a craniului, de vertebrele cervicale și de clavicule printr-un sistem complex de mușchi și prin osul hioid (Hyoideum), care literalmente «atârnă» «de unul singur», fiindcă este singurul os din corp neconectat cu alte oase ale scheletului (tocmai de aceea nu poate fi văzut pe machetele tridimensionale). Prin mușchi, osul hioid se leagă de mandibulă, iar deplasarea acesteia duce inevitabil la deplasarea osului hioid. În acest caz, el acționează asupra lanțurilor musculare aflate sub el, legate de clavicule și de regiunea cervicală a coloanei vertebrale, provocând în ele tensiune de intensitate diferită.

Prin acest mecanism, osul hioid reglează poziția statică a corpului, ca un păpușar care dirijează marionetele prin fire. Spasmul acestor mușchi ai gâtului, în special al scalenilor, duce la compresia nervilor și arterelor aflate sub ei. Schimbarea inevitabilă în acest caz a lungimii mușchilor de pe cele două părți duce la scolioză cervicală. Mai mult, alungirea mușchilor din partea anterioară a gâtului duce la scurtarea antagoniștilor lor din partea posterioară și, direct, a mușchilor care leagă craniul de prima vertebră cervicală — atlasul —, ceea ce duce la deplasarea acestuia.

Așadar, cum vedem, ocluzia dentară determină poziția mandibulei, mandibula determină poziția osului hioid, care, la rândul său, reglează poziția corpului prin mușchii gâtului, ce acționează și direct asupra primei vertebre cervicale, atlasul. De aceea, cele mai mici modificări ale ocluziei, fie poziția incorectă a dinților de la naștere, extracția lor, punerea unor plombe prea înalte sau prea joase, lucrările ortodontice sau protetice de proastă calitate, duc la deplasarea atlasului, care tocmai din acest motiv nu poate fi repoziționat prin acțiune manuală. Dar atunci cui să ne adresăm — ortodonților? Răspunsul categoric este nu. Aparatele dentare cu care se «tratează» astăzi milioane de oameni din întreaga lume au devenit o adevărată epidemie a timpului nostru. Internetul este plin de strigăte de ajutor, de genul «după aparatul dentar au apărut amețeli, nervozitate și instabilitate, ce să fac?» În lucrările ortodontice de proastă calitate se produce adesea deplasarea maxilarelor, a articulațiilor temporomandibulare și a oaselor feței, blocarea suturilor craniene, în timp ce, înaintea unei asemenea lucrări, trebuie mai întâi stabilizate articulațiile maxilarelor și mandibula și, odată cu ea, structurile craniului și gâtului. Și asemenea metode există.

Tipuri de tratament biomecanic

Este vorba despre două metode biomecanice diferite — direcția inovatoare a ortodonției ALF și metoda italiană Starecta. Prima a fost dezvoltată în anii optzeci de cercetătorul american Darick Nordstrom, care, pe baza conceptelor și a designului dispozitivelor ortodontice Crozat și Kernot, a creat aparatul intraoral ALF, care echilibrează oasele craniului și mandibula. Doctorul George Crozat, al cărui nume îl poartă primul dispozitiv, afirma că acesta poate trata toate tipurile de malocluzie și «elibera stresul prin dinți în structurile de susținere». Numea acest proces «o acțiune logică și naturală», spre deosebire de «principiile și metodele folosite în sisteme în care dinții sunt blocați, iar natura este violată». În țara noastră, această direcție este reprezentată de fondatorul ei, doctorul Savinov, sub numele de ortocraniodonție.

A doua metodă a fost creată de un simplu tânăr italian, Moreno Conte, care a trecut prin suferințe incredibile, pe baza cercetărilor despre influența mușcăturii asupra posturii ale cercetătoarei italiene Adriana Valsecchi. Moreno a creat această metodă din disperare, fiindcă prăbușirea prin răsucire a structurii sale scheletice îl adusese practic la moarte și trebuia să găsească o cale de a supraviețui. Acționând prin experimente intuitive, Moreno a descoperit că mărirea înălțimii lipsă a mușcăturii poate schimba înclinarea craniului față de coloana vertebrală și astfel poate întinde coloana și elimina deformările ei. Rezultatul acestor experimente a fost crearea metodei Starecta și dezvoltarea dispozitivului intraoral dinamic Rectifier, prin care se echilibrează mandibula și se corectează structurile coloanei vertebrale. Medicina științifică nu a putut ignora rezultatele aplicării metodei la mii de oameni care sufereau de distonie și de deformări ale coloanei vertebrale și craniului, iar în prezent această metodă este recunoscută ca științifică.

Rezultatele aplicării tratamentului biomecanic

Este greu de crezut în realitatea următoarelor fotografii, în care sunt prezentate rezultatele tratamentului biomecanic, dar totuși, înainte de tratament, acești oameni sufereau în grade diferite de simptome ale distoniei vegetativ-vasculare, precum atacuri de panică, dureri de cap, lipsă de concentrare și «încețoșarea» creierului, dureri de gât, umeri, coloană vertebrală și de diverse simptome neurologice și psihologice care nu răspundeau la tratamentele tradiționale sau la psihoterapie. Cel mai cunoscut caz de acest fel a fost povestea fostului fotbalist profesionist al clubului italian Civitanova, Simone Cincini, care a ajuns chiar și în ziarele italiene.

Din cauza numeroaselor sale simptome, Simone a trebuit să renunțe la cariera de fotbalist profesionist. Numeroasele încercări de tratament nu au dus la niciun rezultat. În cele din urmă, echipa Starecta a descoperit la el problema unui dezechilibru cranio-mandibular nediagnosticat, la fel ca la 98% dintre oameni.

Din cauza craniului lăsat, la Simone se observa accentuarea curburilor fiziologice normale ale coloanei vertebrale, care au început să se manifeste sub formă de cifoză și lordoză. «Căderea» craniului înapoi crea compresia măduvei spinării, ceea ce provoca deja simptome serioase. Mai mult, osul lui occipital exercita un efect compresiv asupra hipofizei, în urma căruia au apărut tulburări hormonale și s-a redus producția hormonului gonadotropină, care răspunde de reglarea glandelor sexuale. În urma tratamentului prin metoda biomecanică Starecta, valorile hormonului au revenit la normal (ele, precum și povestea detaliată a lui Simone pot fi văzute aici), iar fotografiile și radiografiile bărbatului înainte și după tratament sunt mai mult decât elocvente.

Rezultatele ortocraniodonției sunt nu mai puțin uimitoare. Mai jos este prezentată lucrarea doctorului nostru A. Savinov, care, schimbând poziția maxilarelor și ocluzia dentară a pacientei, a obținut schimbarea completă a structurilor craniene și a poziției gâtului.

În fotografia următoare este prezentată lucrarea profesorului italian Stefanelli. Pe aceste radiografii se vede clar cum schimbarea poziției mandibulei a influențat structurile cervicale, care după tratament au dobândit curburi fiziologice sănătoase. Acest profesor a documentat clinic primul decompresia arterei vertebrale după tratament la un pacient care suferea de distonie cervicală și de tulburări ale circulației cerebrale.

Mai sus este prezentată radiografia înainte și după tratament a unui pacient al doctoriței braziliene Lidia Yavich. Pe imagini vedem mărirea spațiului dintre craniu și atlas, obținută «doar» prin schimbarea poziției mandibulei. Și, în final, încă o demonstrație a posibilităților metodei Starecta la un om care suferea de «încețoșarea creierului» și care, înaintea tratamentului biomecanic ce i-a rezolvat toate simptomele, trecuse pe la aproximativ o sută de medici de diverse specialități. Schimbările structurii craniului și gâtului lui sunt atât de uimitoare, încât poți să nu-ți crezi ochilor.

În încheiere, vreau să spun că distonia vegetativ-vasculară, ca boală, se află la intersecția traumatologiei, stomatologiei, osteopatiei, ortopediei și neurologiei. Este o leziune fizică a părții superioare a gâtului și a părții inferioare a craniului. Abordarea biomecanică a tratamentului distoniei vegetativ-vasculare există de decenii, cu rezultate clinice demonstrate. Totuși, această direcție nu se dezvoltă deoarece știința medicală organizează doar cercetări ale disfuncției sistemelor organismului izolate unele de altele și continuă să-i învețe această abordare pe viitorii medici în universitățile medicale. De asemenea, 99% dintre stomatologi nu primesc cunoștințe despre biomecanica craniului și despre faptul că tocmai ei ar putea deveni medicii care pot ajuta omul să rezolve numeroasele simptome ale distoniei și deformările craniului și coloanei vertebrale care le influențează. Să sperăm că, în viitorul apropiat, aceste «metode ale viitorului», care au devenit deja parte a prezentului, vor fi introduse pretutindeni în practica medicală.

Sindromul arterei vertebrale și postura — aici.

Distonia: experiența tratamentului biomecanic — aici.
________________
© zub-za-zub.ru
(1) lista acestor lucrări poate fi văzută pe site-ul biomechanical-dystonia.net, în secțiunea «Resurse»