Sforăitul: de ce este periculos și cum poate fi vindecat printr-o metodă biomecanică

Sforăitul nu este doar un inconvenient supărător pentru partenerul care doarme alături. Uneori poate fi pur și simplu un factor care provoacă o iritare puternică, iar alteori — un semn prevestitor al unor probleme foarte mari de sănătate. Prin ce se deosebește sforăitul de apneea obstructivă (oprirea respirației în somn), de ce apare, ce pericol prezintă pentru sănătate și prin ce metodă pot fi vindecate complet ambele stări — acestea sunt lucrurile pe care le vom lămuri în acest articol.

Sforăitul vs apneea nocturnă

Primul lucru pe care trebuie să-l știți despre sforăit este că apneea obstructivă este aproape întotdeauna însoțită de un sforăit puternic și întrerupt. În același timp, sforăitul nu indică întotdeauna prezența apneei nocturne, când o persoană are opriri periodice ale respirației în somn, care duc, de regulă, la treziri scurte de care dimineața aproape niciodată nu-și amintește. Adică sforăitul este de obicei o stare simplă și inofensivă, în timp ce apneea obstructivă este mult mai gravă. Vom examina puțin mai târziu riscul ei pentru sănătate, iar deocamdată să lămurim de ce apar sforăitul și apneea. Realitatea este că ambele stări apar din aceeași cauză — dezvoltarea slabă a sistemului craniofacial.

Cauzele biomecanice ale sforăitului

După cum am văzut deja în articolul despre «osul frumuseții», maxilarul superior (osul anterior al feței, maxilarul superior), poziția acestuia este determinată de poziția corectă a limbii pe palat. Pe scurt, aceasta înseamnă că vârful limbii se află în adâncitura din spatele dinților superiori, iar limba însăși, de la bază până la vârf, este literalmente lipită de palat. Forța presiunii exercitate asupra maxilarului superior de acest mușchi, cel mai puternic din corp, îl împinge în sus și înainte. În articolele menționate am vorbit în principal despre influența acestui proces asupra frumuseții feței; acum a venit momentul să înțelegem cum influențează poziția incorectă a limbii și sănătatea.

Când limba nu se află sus, pe palat (în repaus și la înghițire), osul facial numit maxilar superior coboară și se deplasează înapoi (putem vedea acest lucru în imaginea de mai sus). Coborârea lui reduce sprijinul pentru globii oculari, aplatizează pomeții, îngustează căile respiratorii nazale, alungește partea de mijloc a feței și îngustează palatul, ceea ce, la rândul său, duce la o mușcătură incorectă. În plus, deoarece maxilarul superior se deplasează înapoi, blochează și mandibula într-o poziție posterioară, obligând-o să se retragă. Ca mecanism compensator, mandibula determină înclinarea capului înainte și îl fixează în această poziție, limitând volumul faringelui și, astfel, funcționarea căilor respiratorii.

De exemplu, în imaginile de mai sus vedem doi pacienți, primul având așa-numitul retrognatism facial — poziția posterioară a maxilarului superior și a mandibulei. Observați poziția capului său, coborât înainte și nevertical, și spațiul redus al căilor respiratorii. Al doilea pacient are o dezvoltare orizontală a maxilarului superior (maxilei) și o poziție normală a mandibulei, deplasată înainte. Capul său este așezat vertical, aliniat cu gâtul, iar spațiul pentru căile respiratorii este suficient de mare.

Cum apare sforăitul

Reducerea căilor respiratorii superioare, inclusiv îngustarea cavității nazale, este un element-cheie în apariția sforăitului și a apneei obstructive. La persoanele cu o creștere verticală a maxilarului superior (coborât în jos și înapoi), palatul se îngustează și coboară, astfel încât și limba se află într-o poziție joasă, mai aproape de căile respiratorii. Când o asemenea persoană se culcă, limba și palatul moale îi blochează căile respiratorii, împiedicând fluxul normal de aer.

Când obstrucția (obstructio, în latină — piedică, barieră), adică, mai simplu, blocarea căilor respiratorii, este doar parțială, aerul continuă să treacă prin căile respiratorii, întâmpinând doar o rezistență mai mare, ceea ce provoacă zgomotul tipic al sforăitului. Dar în acest caz el este, de regulă, neîntrerupt. Prin aceasta se deosebește sforăitul obișnuit de apnee: în cazul celei din urmă, colapsul pereților căilor respiratorii blochează uneori complet respirația, iar persoana care se trezește alături aude, în timpul opririlor periodice ale respirației, un sforăit întrerupt de pauze. În acest timp diafragmei îi este mai greu să lucreze, astfel încât somnul se întrerupe temporar (uneori pentru câteva secunde). Aceasta activează, la rândul său, mușchii gâtului care deschid căile respiratorii. În acest moment persoana aflată alături aude o gâfâială profundă, iar cel care sforăie începe din nou să respire. Unele persoane cu apnee nocturnă pot înceta să respire în somn timp de zece secunde sau mai mult — de zeci, dacă nu chiar de sute de ori în fiecare noapte.

Pericolul sforăitului pentru sănătate

Aici vom vorbi despre sforăitul care însoțește apneea nocturnă. De fiecare dată când respirația se oprește, scade oxigenul (O2) din sânge, iar conținutul de dioxid de carbon (CO2) rămâne neschimbat, ceea ce perturbă funcționarea fiziologică normală a sistemului cardiovascular în somn. Hipoxia (deficitul cantității de oxigen din sângele care ajunge la țesuturi) și hipercapnia (nivelul crescut de dioxid de carbon din sânge) stimulează efortul ventilator și, în cele din urmă, provoacă o trezire scurtă din somn, pentru ca respirația să reînceapă (deși adesea persoana crede că s-a trezit din cauza zgomotului propriului sforăit).

În timpul opririi respirației crește tensiunea arterială, care poate ajunge la 240/ 130 mm Hg, și rămâne crescută un timp și după reluarea respirației. În acest timp inima bate neregulat și își poate chiar opri activitatea pentru câteva secunde. Tocmai aceasta este cauza deceselor unor persoane care se culcaseră având, în mod evident, o sănătate robustă. Potrivit cercetătorilor americani și japonezi, hipoxia provocată de apneea nocturnă și calitatea slabă a somnului sunt legate și de scăderea concentrării și a memoriei. La rândul său, acesta este un factor de risc pentru apariția demenței și a bolii Alzheimer în perioadele târzii ale vieții. De asemenea, conform studiilor, din cauza modificării tensiunii arteriale, apneea este considerată una dintre cauzele apariției bolilor cardiovasculare și a hipertensiunii. Medicina tradițională nu poate explica aceste legături, însă unii cercetători au dovedit deja o legătură clară între sforăit, apneea în somn, hipertensiune, bolile cardiovasculare, demență, boala Alzheimer, accidentele vasculare cerebrale și chiar decesele în somn.

În plus, dezvoltarea incorectă a sistemului craniofacial duce la apariția unor compensări în corp (coborârea capului, cifoză, lordoză, scolioză). Pentru păstrarea echilibrului, lanțurile musculare ale corpului se află în acest caz într-o tensiune permanentă, ceea ce poate provoca o compresie a vaselor de sânge, venelor și arterelor, urmată de hipoxie, hipertensiune și chiar căderea părului. Interesant este că unii cercetători au constatat o asemenea legătură între chelie, hipertensiune și boala cardiacă ischemică. Acum, văzând această imagine de ansamblu, putem înțelege cum dezvoltarea craniofacială poate fi responsabilă pentru toate aceste legături neclare pentru medicina tradițională.

Tratamentul biomecanic al sforăitului

După cum ați înțeles deja, o vindecare reală și completă a sforăitului este posibilă numai prin lărgirea căilor respiratorii, care, la rândul său, este posibilă datorită deplasării înainte a mandibulei și, mai ales, a maxilarului superior. Acest lucru poate fi obținut în mai multe moduri. Unul dintre ele este să vă adresați unui ortocraniodont de înaltă clasă, care lucrează cu aparatul ALF, ce lărgește și echilibrează maxilarul superior (fiți atenți, deoarece ortodonții care lucrează numai cu aparate ortodontice fixe, dimpotrivă, îngustează adesea maxilarele superioare, ceea ce le trage în jos! Puteți citi mai multe despre acest lucru în articolul cum aparatele ortodontice fixe strică fața). Mai sus puteți vedea un exemplu al modului în care ortodonția ALF influențează starea căilor respiratorii. Al doilea mod constă în efectuarea unor exerciții miofuncționale care, prin antrenarea poziției limbii, permit deplasarea maxilarului superior înainte și în sus. Totuși, pentru a obține rezultate în acest caz, este nevoie de perseverență și de aproximativ un an.

Aici trebuie menționate și alte două metode folosite pe scară largă în prezent pentru tratarea sforăitului — avantajele și dezavantajele lor. Prima este terapia CPAP, în care, printr-o mască, un aparat special insuflă aer sub o anumită presiune în căile respiratorii ale pacientului, creând în orofaringe un «distanțier de aer». Acest «distanțier» lărgește căile respiratorii ale pacientului și nu permite bazei limbii să cadă în faringe și să blocheze lumenul căilor respiratorii. Astfel, căile respiratorii rămân permeabile la inspirație și expirație în timpul somnului. Asemenea măști își îndeplinesc minunat sarcina, iar dimineața persoana se simte odihnită, tensiunea i se normalizează și concentrarea i se îmbunătățește; însă dezavantajul terapiei CPAP este că nu este întotdeauna confortabil să dormi permanent cu o asemenea mască (puteți vedea pe internet cum arată), iar aparatul la care este conectată nu este întotdeauna comod de luat cu voi.

Al doilea mod îl reprezintă intervențiile chirurgicale. În prezent au fost dezvoltate mai multe metode de intervenție chirurgicală al căror scop este lărgirea faringelui prin îndepărtarea țesuturilor moi ale istmului faringian, pentru a îmbunătăți permeabilitatea căilor respiratorii ale pacientului în somn. În cazul unui rezultat favorabil, această metodă fie elimină complet sforăitul, fie îi reduce considerabil manifestările într-un număr semnificativ de cazuri. În același timp, după o asemenea intervenție chirurgicală sunt posibile și complicații — de exemplu, procese inflamatorii, dureri intense care necesită medicamente, umflarea palatului și a faringelui, care intensifică și mai mult sforăitul; înmulțirea episoadelor de apnee în somn sub influența analgezicelor.

După cum vedem, ultimele două metode de tratare a sforăitului încearcă să gestioneze consecința problemei, dar nu acționează deloc asupra cauzei ei — poziția incorectă a maxilarului superior și a mandibulei, care duce la reducerea căilor respiratorii! În plus, aceste metode au dezavantaje și chiar efecte secundare, lucru care nu se poate spune despre metodele biomecanice de tratament, ce nu numai că elimină sforăitul, ci îmbunătățesc și aspectul și poziția generală a corpului. Mai mult, exercițiile miofuncționale sunt și gratuite! Se pare că alegerea este evidentă, dar fiecare decide singur.

Corecția miofuncțională: rezultate — aici.

Ortocraniodonția: filozofie și algoritmul de bază al tratamentului — aici.
__________________
© zub-za-zub.ru
La pregătirea articolului au fost folosite materiale de pe tmdocclusion.com și sleepandtmjtherapy.com.