Mulți cunosc importanța practicilor legate de neam pentru a primi sprijin, protecție și putere de la membrii mai în vârstă ai Neamului lor. Dar majoritatea acestor practici consumă foarte multă energie. Practica dăruirii este foarte potrivită pentru oamenii bolnavi și slăbiți, care nu pot cheltui multă energie și pentru curățarea corpului subtil și a câmpului energetic al neamului. Și totuși, atunci când este făcută corect, este foarte eficientă.
Mulți și-au format ideea că o donație înseamnă neapărat bani. Nu. Există trei feluri de dăruire, pe care le vom analiza mai jos:
1. Dăruirea timpului
Una dintre cele mai bune forme de dăruire a timpului este considerată răspândirea cunoștințelor despre importanța cinstirii Neamului (către oamenii care sunt pregătiți pentru asta – fără insistență și cu bunăvoință). Tot aici intră și ajutorul oferit orfanilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilități, femeilor singure și animalelor. Puteți ieși pur și simplu să curățați un spațiu de afară. Dacă știți sigur că unul dintre strămoșii voștri a comis o nedreptate față de un anumit grup de oameni, puteți să-i ajutați tocmai pe ei, dăruindu-le din timpul vostru.
De exemplu, dacă o femeie din Neamul vostru a luat un bărbat căsătorit de lângă familia lui, iar soția lui a rămas singură cu un copil, puteți merge la o femeie singură și să aveți grijă de copilul ei cât timp ea se odihnește sau pleacă undeva. Dacă în Neam au fost mulți copii avortați sau abandonați, puteți merge la un orfelinat ca să vă jucați cu copiii de acolo ori să ajutați în alt fel. Dacă unul dintre strămoșii voștri a mutilat pe cineva, atunci ajutorul se îndreaptă către persoanele cu dizabilități. Dacă au fost comise acte de violență împotriva animalelor, puteți merge să plimbați animalele dintr-un adăpost, să curățați spațiul ori să duceți un animal la clinica veterinară. Dăruirea timpului se poate exprima prin orice vă este drag sufletului și vă permite starea voastră în acel moment.
2. Dăruirea hranei
Aceasta înseamnă sfințirea hranei (ca în practica cu orez) și oferirea ei celor flămânzi sau animalelor și păsărilor. Uneori nu aveți posibilitatea și timpul să sfințiți hrana, de exemplu, când vedeți pe stradă un câine sau o pisică flămândă. Atunci nu vă fie lene să intrați repede într-un magazin, să cumpărați un crenvurșt sau puțin lapte și să hrăniți animalul. Vara puteți pur și simplu să puneți apă unui câine care suferă de căldură, iar iarna să fărâmițați puțină pâine pentru vrăbiuțele înghețate de frig.
3. Dăruirea banilor
Dăruirea banilor este posibilă doar dacă îi câștigați voi înșivă. Atunci suma donației ar trebui să fie de aproximativ 10% din venitul vostru (nu trebuie să dați ultimii bani, pentru că trebuie să dăruiți din belșug, nu să vă stoarceți de puteri, dar, în același timp, suma donației trebuie să fie simțită). Dacă banii nu sunt câștigați de voi, trebuie să conveniți asupra donației cu persoana care vi-i dă.
Destinația către care donați banii trebuie verificată! Dacă dați banii unor escroci, o asemenea „donație” nu va aduce niciun folos Neamului vostru. De asemenea, donația poate merge către un anumit grup de oameni care a suferit din cauza strămoșilor voștri, așa cum am discutat mai sus. În orice caz, dăruiți după cum simte sufletul vostru.
Apropo, revenind la dăruirea timpului: dacă nu aveți posibilitatea să donați bani adăposturilor pentru animale fără stăpân, puteți da aprecieri pe YouTube videoclipurilor acestor adăposturi sau ale voluntarilor. Pentru vizionarea unei reclame scurte din videoclip primesc, chiar dacă puțini, bani care merg în ajutorul animalelor. Din nou, asigurați-vă că sunt într-adevăr adăposturi și voluntari (de exemplu, o variantă verificată: canalul de YouTube al cunoscutului Aleksandr Mezentsev din Nijnevartovsk, care tratează animalele, le găsește familii iubitoare și ajută multe adăposturi – iar aceasta este doar una dintre multele variante cărora le puteți dărui timpul vostru sau, dacă doriți, bani).

Important: nu vă mândriți și nu vă gândiți că ajutați pe cineva. Dimpotrivă, înțelegeți că acești oameni și aceste animale vă ajută pe voi să deveniți mai luminoși și mai curați. De asemenea, păstrați în taină darurile voastre de timp, hrană și bani – dacă ați povestit cuiva despre ele, „fapta bună” nu se pune la socoteală. Acționați în aceste momente cu iubire și amintiți-vă de ce faceți asta. Înainte să dăruiți, spuneți: „Fie ca roadele acestui dar să meargă spre vindecarea, binele și prosperitatea Neamului meu!” sau „spre fericirea femeilor și o maternitate fericită în Neamul meu!”
Practica oferirii de orez strămoșilor – aici.
____________________
© zub-za-zub.ru
6 comentarii
Pune o întrebare atent formulată sau adaugă un context util. Comentariile noi sunt verificate înainte de publicare.