Dr. Giuseppe Stefanelli: «Dansând cu lupii» (interviu)

Este practic imposibil să nu-l îndrăgești. Este foarte uman, profund și complex. Stilul de lucru al profesorului italian Stefanelli este unic. În munca sa, aplică nu doar cunoștințele ortodontice, ci și ceea ce știe din posturologie, chiropractică, osteopatie, acupunctură, homeopatie, medicină funcțională și alte discipline holistice, ceea ce îi permite să se concentreze asupra pacientului, nu asupra patologiei. Despre toate acestea, precum și despre filosofia sa de viață și pasiunile proprii, ne va povesti profesorul Stefanelli într-un interviu exclusiv, realizat special pentru cititorii noștri.

— Domnule doctor Stefanelli, cu mulți ani în urmă, un coleg care participa cu sârguință la cursul dumneavoastră v-a sugerat să dedicați mai mult timp promovării a ceea ce faceți, să scrieți cărți și să predați în universități, altfel ați putea rămâne pentru totdeauna «unul care dansează cu lupii». Din câte am înțeles, era vorba despre protagonistul filmului «Dansând cu lupii». Cum este să vă aflați în acest rol?

În domeniul meu am fost un pionier și, acum aproximativ 30 de ani, cu siguranță nu era ușor: am fost acuzat de vrăjitorie și șamanism. Dar, în cele din urmă, astăzi mulți vorbesc despre ortognatodonția sistemică, adică evaluarea gurii și a ocluziei în corelație cu postura generală. Prin urmare, acum nu mai dansez cu lupii singur: suntem mulți și numărul nostru continuă să crească.

— Am reușit să aflu în secret că, într-unul dintre ministerele italiene, o persoană nu reușea să înțeleagă care este profesia dumneavoastră: chirurgie, ortodonție sau altceva. Atunci, cu temperamentul dumneavoastră inconfundabil, chiar l-ați făcut cretin. De câte ori vi s-a întâmplat să întâmpinați asemenea neînțelegeri din partea instituțiilor?

Foarte frecvent. Sunt medic chirurg, ortognatodont și gnatolog și mă ocup de corelații ocluzale și posturale. Din păcate, mă confrunt adesea cu vechile dogme ale ortodonției academice.

— Cariera dumneavoastră a început cu studiul chirurgiei la Università degli Studi di Milano, unde ați absolvit în 1978. Ce v-a motivat atunci în alegerea specializării? Proveniți dintr-o familie de medici?

În realitate, prima mea ambiție era să devin chirurg toracic, dar la vremea aceea eram deja căsătorit și aveam o fiică. A trebuit să aleg între 5 ani de specializare în chirurgie și a începe imediat să lucrez pentru a-mi câștiga pâinea, iar profesia de dentist era mai profitabilă. În familie, nimeni nu era medic; produceau însă vin bun și nu m-au susținut pe drumul meu.

— Într-un interviu ați menționat că percepția dumneavoastră asupra vieții s-a schimbat în urma întâlnirii cu marele Harold Gelb. Ați putea povesti mai detaliat despre acea întâlnire? Ce v-a impresionat atât de mult atunci?

L-am cunoscut pe Harold Gelb în 1984 și m-a impresionat mult că testa plăcile gnatologice folosind kinesiologia aplicată. De fapt, m-am gândit: «eu NU VOI FACE NICIODATĂ CA ACEST NEBUN». Dar, în schimb, după puțin timp m-am înscris la AIKA, Academia Italiană de Kinesiologie Aplicată, și de acolo a început aventura mea.

— Așadar, după ce ați obținut diploma de master, ați rămas acolo ca profesor, iar apoi ați ocupat funcția de director adjunct timp de aproape 8 ani, începând din 1998 și până la închiderea Academiei. Din ce motiv a fost închisă?

La vremea aceea existau reclamații pentru daune posturale ca urmare a unor daune stomatologice pe care asigurările nu le acopereau; în plus, chiropracticienii nu puteau practica fără să fie acoperiți de un director medical. Acest lucru deranja și am fost convocați la ordinul medicilor din Roma, unde am ținut cursuri și conferințe. Când și-au dat seama că puteau exista asemenea daune, au impus închiderea AIKA. Din păcate, Academia și-a închis porțile deoarece era considerată «incomodă» de puterile medicinei și stomatologiei acelei epoci.

— În acea perioadă l-ați întâlnit pe Jean Pierre Meersseman și de atunci ați rămas prieteni. Ce v-a oferit acea colaborare?

O contribuție importantă la cunoștințele mele de chiropractică și osteopatie. Suntem prieteni de 30 de ani și îl respect enorm. A fost fundamentală pentru dezvoltarea mea personală; și astăzi ne trimitem pacienți unul altuia tocmai pentru că vorbim aceeași limbă profesională.

— Vorbiți-ne puțin despre relațiile dumneavoastră cu American Ortodontic Society.

Nu am contacte cu societatea ortodontică americană, inclusiv pentru că în America se practică o ortodonție foarte proastă, bazată pe concepte pur estetice, opuse principiilor mele de lucru. În 2007 am ținut o conferință la Bioresearch, în Milwuakee, apoi la Tufts University din Boston, în 2010, unde mi-a fost sustras material informativ; de atunci mi-am încetat relațiile cu America.

— Când a fost prima dumneavoastră întâlnire cu John Mew?

La Roma, la un congres al societății de terapie miofuncțională. Pot afirma că este un om mare, cu care împărtășesc numeroase concepte ortodontice.

— Deoarece lucrați tocmai cu sistemul ALF, nu pot să nu întreb despre Darick Nordstrom. Vă cunoașteți? Cum ați început să lucrați cu aparatul ALF?

Nu ne-am cunoscut niciodată decât prin cursurile profesionale ale lui James Strocholm pe care le-am urmat la Birmingham. Tocmai acolo am învățat metoda ALF, m-am îndrăgostit de ea și de atunci o practic constant. Sistemul ALF se ocupă de mobilizarea oaselor craniene înaintea dinților, iar schema sau engrama craniană capătă prioritate absolută. În special, acționând cu înțelepciune asupra dispozitivului, putem modifica și mobiliza mai întâi premaxila și suturile palatine, care sunt expresia bazei craniene, modificând-o pe aceasta.

— Am citit multe păreri ale colegilor dumneavoastră care au participat la curs. Se simțeau pierduți și nu reușeau să găsească ieșirea din încăpere, pentru că ceea ce au auzit «le-a făcut creierul să explodeze»: explicați ocluzia în contextul general al întregului organism, intrând în detaliile sistemului imunitar și neuronilor… Aveți vreun comentariu?

Este foarte greu și complicat; mulți revin să participe din nou, deoarece uneori pregătirea universitară nu este suficientă, așa că trebuie să mergi să studiezi neurologie, imunologie etc. Pentru un dentist clasic, asta înseamnă uneori să ia din nou în mână cărțile de medicină; trebuie să studieze puțin anatomia scheletului și mușchilor, dar și neurologia.

— Stomatologii tradiționali observă rar gâtul pacientului. Dumneavoastră faceți însă o întreagă serie de investigații neobișnuite, de exemplu privind legătura dintre ocluzie și problema protruziei primului disc cervical, anomalia Kymmerly, anomalia Chiari, compresia arterei lombare, și chiar ați înregistrat pentru prima dată un caz de decompresie a ei după o terapie craniodontică. În ciuda tuturor rezultatelor obținute ca «bonus» al terapiei prescrise, nu primiți nicio recompensă suplimentară în bani. Nu ar fi atunci mai simplu să montați aparate dentare fixe la un preț semnificativ mai mare? Sau pasiunea pentru profesie este într-adevăr atât de mare? Nu simțiți niciodată dorința de a lăsa totul baltă? Nu este o povară prea grea?

Munca mea este satisfăcătoare, fiecare pacient este diferit și își arată recunoștința. Tratamentul ortodontic adevărat trebuie să țină cont de tot, inclusiv de postură. Poate că tocmai clasicii ar trebui să reducă prețul terapiei lor. De puține ori am vrut să renunț, dar niciodată din aceste motive. În orice caz, nu m-aș întoarce niciodată la a fi dentist generalist, deoarece ar însemna să ignor cunoștințele.

— Mulți profesioniști tineri se simt dezamăgiți de craniodonție și nu rezistă tensiunii, deoarece terapia este lungă, nu se poate face un prognostic, pacientul nu înțelege adesea pașii, iar studiile cer mult timp. Ce credeți că este necesar pentru a reuși să devii un craniodont bun?

Mult studiu, răbdare, dorința de a învăța, de a te pune sub semnul întrebării și curiozitatea de a găsi de ce-urile din spatele lucrurilor predate.

— Un subiect discutat fără tragere de inimă de majoritatea craniodonților: senzațiile pacientului care face terapie cu sistemul ALF. Într-unul dintre articolele dumneavoastră scriați că ocluzia trebuie privită și în contextul biochimiei și psihicului. Nu este un secret că, în timpul tratării cazurilor complicate de disfuncție a articulației temporomandibulare, mulți pacienți se plâng de modificări psihice. Ați putea comenta, vă rog, acest «aspect incomod» de discutat?

Aspectul psihologic este la fel de important, dar nu este relevant pentru scopurile tratamentului. Uneori pacientul ajunge la o psihoză adevărată, provocată de terapii nereușite, de diferite încercări cu diverși profesioniști sau de tratamente nepotrivite care îl fac să se concentreze asupra simptomelor sale. Cu acești pacienți trebuie să avem mai multă empatie, dar tratamentul este același și pentru ei.

— Povestiți-ne cel mai complicat caz din practica dumneavoastră.

Cel mai complicat nu este un caz clinic al meu. Este vorba despre o fetiță urmărită prin fotografii de la 6 la 20 de ani. Prezenta o simplă ocluzie inversă la nivelul primilor molari permanenți, care, potrivit practicii clinice obișnuite, aproape niciodată nu provoacă probleme pentru evoluția ocluzală și, în orice caz, poate fi tratată cu un simplu ALF standard. Ei bine, această fată a trecut prin expansiune rapidă a palatului, extracția a 4 premolari și, în cele din urmă, tratament chirurgical combinat maxilar și mandibular, precum și septoplastie. La 20 de ani, când a ajuns la mine cu fișa medicală anterioară, avea o disfuncție temporomandibulară bilaterală și nu respira pe nas. Este primul caz pe care îl prezint elevilor mei pentru a-i sensibiliza față de ceea ce nu trebuie făcut niciodată în ortodonție. În rest, în privința cazurilor mele complicate, am evitat chirurgia ortognatică la mulți pacienți prin tehnica ALF și tehnica MEAW a lui Sadao Sato.

— Clinica dumneavoastră se distinge prin confortul de acasă. Cine s-a ocupat de recrearea acestui mediu? Când a apărut în cabinet «stăpâna» lui: administratoarea Elena, femeia-leoaică roșcată?

Am încercat mereu să creăm un mediu familial și cald, care să nu amintească de clinicile-supermarket ale diferitelor asociații lucrative. Aici se practică medicina și stomatologia, unde bunăstarea pacientului este pe primul loc. Secretara mea Elena este cu mine de 29 de ani și este un punct-cheie al cabinetului, deoarece menține cu clasă, eleganță și empatie relațiile cu toți pacienții, pe lângă faptul că asistă și administrează cabinetul.

— Pe forumuri există comentarii care vă consideră foarte sever, dar uman. O doamnă chiar v-a dedicat o poezie după tratamentul primit. Iată o interpretare a ei: «Domnule doctor, nu mai vreau să vă văd! Nu am fost singură pe acest pat de consultație!» Cât contează pentru dumneavoastră simțul umorului în timpul terapiei și contactul emoțional dintre medic și pacient?

Este foarte important, deoarece este fundamental să stabilești o relație senină și empatică cu toți pacienții. În cabinetul meu, pe lângă muzica bună de fundal, pe ecrane apar și imagini cu animale și peisaje, toate lucruri pe care le iubesc și care îi fac pe pacienții mei să se simtă bine.

— Am observat un alt membru al echipei dumneavoastră, care seamănă foarte mult cu Yorik din «Hamleto», care nu doar observă atent toți vizitatorii clinicii, ci este și asistent în timpul cursului. Care este numele lui adevărat?

Numele lui este Willy. A fost mereu în cabinetul meu, împreună cu alte oase, cranii și coloane vertebrale. O parte din studiile mele universitare și postuniversitare. Cu trecerea anilor, la sărbători îl decorăm pe Willy de Crăciun sau Halloween, iar uneori îi punem o mână pe cap, ca și cum ar fi obosit și disperat din cauza prea multă muncă. Este un umor puțin întunecat, dar le place mult și pacienților care îl fotografiază și își fac selfie-uri: un mod de a atenua și seriozitatea pe care trebuie să o aibă un cabinet.

— Cine mai face parte din echipa dumneavoastră, dar este invizibil pentru pacienți? Întreb pentru că dispozitivul care combină ortodonția și gnatologia, pe care l-ați inventat, se numește STEVI, nume care vine din numele dumneavoastră de familie, Stefanelli-Viglioli.

Tehnicianul meu Massimo Viglioli, pe lângă faptul că este un mare tehnician, îmi este și prieten de 25 de ani. Cu el am realizat, pe lângă toate dispozitivele ortodontice, și aparatele STEVI, care sunt o variantă a sistemului ALF inventată de mine și realizată de Massimo. Suntem foarte mândri de munca făcută împreună în acești ani, iar Massimo participă și la cursurile mele, susținând prezentări tocmai despre partea tehnică. Un tehnician bun este o parte fundamentală a echipei noastre secrete.

— Până de curând ați predat la Universitatea din Genova. Ce curs țineați acolo?

Este vorba despre un master în posturologie și ortognatodonție clinică, un master complet cu mulți colegi din alte discipline: ortoptiști, logopezi etc., toți în funcție de postură și în corelație cu ea. A avut succes, însă acum a fost suspendat din cauza publicității slabe; vom vedea în anii următori.

— Ați publicat cinci cărți, două împreună cu un alt autor, iar cartea «Craniodonzia: Il sistema ALF» nu are în prezent echivalent în lume: descrie procesul de pregătire a sistemului pentru unele cazuri de deformări craniene și eficiența unui asemenea tratament de la cap până la picioare. Cât timp v-a trebuit pentru a aduna materialele pentru această carte?

Am scris «Il sistema ALF» într-un an, dar înăuntru sunt și cunoștințele practice ale unei vieți de muncă. Am scris cărțile pentru a le da colegilor mei orientări, un reper în domeniul ortocraniodonției. Iar după două cărți despre teorie, «Il sistema ALF» este practica aplicabilă în propriul cabinet.

— Fiecare capitol al acestei cărți este precedat de un gând filosofic. Care este preferatul dumneavoastră?

Cred că este puțin filosofic, dar gândul meu general de viață, aplicat mai ales profesiei mele, este «să nu le faci altora ceea ce nu ai vrea să ți se facă ție». Este simplu, dar de mare valoare, deoarece predau și îmi tratez pacienții cu dispozitive și tehnici pe care le-aș aplica propriilor copii și mie însumi. Uneori, pentru un medic este ușor să se desprindă de latura umană, deoarece asta îi ușurează munca. Dar fiind și eu cândva pacient, reușesc să am o atingere mai umană și sensibilă față de pacientul din scaunul meu.

— Fiul dumneavoastră Alberto lucrează împreună cu dumneavoastră, vă ajută la conferințe și cursuri. Împărtășiți pasiunea pentru cântat și chitară și chiar ați susținut un spectacol împreună pe scenă. Am înțeles bine că el nu este pentru dumneavoastră doar un fiu, ci și un tovarăș și prieten?

De când a absolvit, fiul meu s-a aruncat cu capul înainte în lumea pe care am construit-o și cred că pasiunea pentru muzică, motoare și devotamentul față de familie, în afara și în interiorul cabinetului nostru, sunt învățături pe care i le-am transmis involuntar. Sunt fericit că el este cel care duce mai departe ceea ce am început cu mulți ani în urmă, cu aceeași dăruire și curiozitate pe care le aveam eu.

— Chitara, pasiunea pentru curse cu motocicleta: ce altceva interesant despre viața dumneavoastră ar trebui să știe cititorii acestui interviu?

Am avut multe pasiuni în viață, dar cred că iubirea pentru muzică a fost cea mai importantă. În fond, o parte din studiile mele a fost plătită prin serile prost plătite din anii 70. Aveam o formație în care cântam la chitară și nu am încetat niciodată să cânt. La unele dintre ultimele concerte purtam chiar un tricou pe care scria «sunt chitarist de profesie și dentist ca hobby». Aș spune că asta arată cât de mult iubeam să cânt și muzica.

— Ați făcut alegerea profesională cu treisprezece ani în urmă. Dacă ați avea posibilitatea să vă întoarceți în timp, ați vrea să schimbați ceva?

Nu, nu aș schimba nimic. În domeniul profesional cred că am făcut toate alegerile corecte; pacienții mei sunt mulțumiți și recunoscători și cred că acesta este cel mai bun răspuns pentru a înțelege dacă ai făcut treabă bună. După cum bine știi, la cabinetul meu vin pacienți din toată Italia și unii chiar din Europa, de obicei după lungi pelerinaje medicale pe la diverși specialiști, iar când reușim să oprim acest pelerinaj infinit, întreaga mea echipă este mulțumită și știe că a făcut treabă bună.

— Domnule doctor Stefanelli, vă mulțumesc pentru acest interviu. În încheiere, aș vrea să vă rog să transmiteți câteva urări tinerilor craniodonți, stomatologi, osteopați, posturologi, ortopezi și altor profesioniști.

Îți mulțumesc. Sfatul pe care simt să-l dau colegilor mei și specialiștilor din orice ramură este să nu înceteze să studieze, să fie curioși și să pună mereu întrebări. Să nu se căsătorească cu o singură filosofie doar pentru că este impusă de universități sau de piață. Răspunsurile există acolo, trebuie doar să cauți și să ai dorința și angajamentul de a nu te speria de dificultăți sau de ceea ce se consideră imposibil.

Site http://www.osstefanelli.com, pagina de Facebook.
Versiunea în engleză a interviului
Versiunea în rusă a interviului
____________________
© zub-za-zub.ru