De ce apar simptomele DVS după stres

Simptomele DVS se manifestă adesea acut după stres și, la mulți, distonia vegetovasculară apare pentru prima dată tocmai după o tensiune nervoasă îndelungată. Medicii spun că asta se întâmplă din cauza unei perturbări a funcționării sistemului nervos vegetativ, care dă comenzi inadecvate vaselor. Stați puțin, aceste vase și sistemul nervos vegetativ — ce, plutesc în aer? Nu au nicio legătură cu structura musculară și scheletică?

Poate că tocmai deformările scheletice provoacă spasme musculare în timpul stresului și influențează sistemul vegetativ, nu invers? Să urmăm această presupunere, de altfel dovedită de mult de știința medicală, și să aflăm cum influențează stresul sistemul muscular când structura scheletului este stabilă și când este deformată. Cu siguranță, începeți deja să vedeți legătura, dar, în căutarea adevărului, vom începe de departe, mai exact de la… o poveste.

Ca într-o poveste

Un om a venit odată la croitor și a început să probeze costumul pe care îl comandase. Dar a văzut că poalele sacoului erau inegale. „Nu e nimic grav”, a spus croitorul. „Dacă trageți de marginea scurtă cu mâna dreaptă, nimeni nici nu va observa.” Bărbatul i-a urmat sfatul, dar a observat că, în această poziție, gulerul începea să se îndoaie. „Nu vă îngrijorați”, l-a liniștit croitorul. „Dacă întoarceți puțin capul și țineți gulerul apăsat cu bărbia, va sta cum trebuie.” Dar clientul a văzut atunci că un crac al pantalonilor era mai scurt decât celălalt. „Ah, asta? Trebuie doar să trageți puțin pantalonii în jos cu mâna stângă și totul va arăta excelent.”

Bărbatul a fost de acord și a luat costumul. Seara a decis să se plimbe în hainele noi, făcând tot ce trebuia cu mâinile și bărbia. Când mergea șchiopătând pe faleză, trăgând de sacou cu o mână, ținând gulerul apăsat cu bărbia și trăgând în jos de cracul pantalonului cu cealaltă mână, doi bătrâni s-au oprit din jocul de dame și au început să-l privească. „Ce păcat — atât de tânăr și deja infirm”, a spus unul. Celălalt a dat trist din cap, apoi a adăugat, gânditor: „Dar de unde și-a luat un costum atât de bun?”

Compensarea musculară

Ca în această poveste, suntem adesea, în anumite privințe, foarte asemănători cu un om care are la exterior un „costum excelent” (un sistem muscular care arată destul de bine), dar, în realitate, acest „costum” ascunde o structură scheletică deformată. Bărbatul din poveste era nevoit să se „strâmbe” pentru efectul exterior, dar, în realitate, avem adesea scolioză, pelvis înclinat, lordoză cervicală, un umăr mai sus decât celălalt etc. Procesul care ajută această structură să pară echilibrată din exterior este numit în știință crearea unei compensări musculare.

Pe paginile acestui blog am analizat de mai multe ori în detaliu acest proces, în care orice deformare a sistemului craniomandibular, în special disfuncțiile articulațiilor temporomandibulare (congenitale sau dobândite), provoacă schimbări ale lungimii și tonusului mușchilor, întâi în zona capului și gâtului, apoi, prin efect de domino, în toate structurile corpului aflate dedesubt. Am discutat deja și modalitățile de tratament biomecanic al acestor deformări. Totuși, acum ne interesează legătura dintre simptomele DVS și situațiile stresante. De ce unii oameni pot trăi destul de relaxat chiar și în forme dure de stres, în timp ce pe alții îi „doboară” cea mai mică „adiere de vânt”?

„Jiguli” versus „Ferrari”

Dacă îl comparăm pe omul cu o structură scheletică deformată cu un „Jiguli” avariat, cu suspensia strâmbă, iar pe omul cu un schelet simetric cu un „Ferrari” nou, de ultimul model, este clar că, într-o situație stresantă, avantajul va fi întotdeauna al celui din urmă. La același start, un „Ferrari” nou va întrece întotdeauna un „Jiguli” avariat chiar și pe un drum drept, cu atât mai mult pe serpentinele cu curbe strânse, așa cum este viața noastră.

Și este de înțeles — automobilul nou are o caroserie simetrică, se sprijină uniform pe toate cele patru roți, suspensia amortizează echilibrat — are toate șansele să parcurgă distanțe mari pe drumuri lungi în puțin timp, cu o viteză nebună. Nu poți spune asta despre un „Jiguli” avariat — ce viteze, când riscă să iasă de pe drum la prima curbă, și ar fi bine măcar să nu îi sară roțile și piesele din caroseria șubredă. În cel mai bun caz, se vor uza prea repede. La fel, colapsul structurii unui om cu o structură deformată este doar o chestiune de timp. Să vedem cum influențează stresul acest proces și cum este legat de simptomele DVS în biomecanismul corpului uman.

Sub acțiunea stresului psihologic, toți mușchii corpului se contractă. Să observăm că sub ei se află nervi și artere esențiale (mai ales în zona capului și gâtului). Și diafragma este o structură musculară; în plus, fibrele musculare înconjoară toate organele interne, și ele bogat alimentate cu nervi și vase. Iar acum să ne imaginăm că, la un om cu o structură scheletică deformată, toate aceste „piese” nu sunt așezate într-o ordine sănătoasă (ca într-un corp vertical și simetric), ci sunt comprimate. Și acum adăugați peste toate acestea și un stres puternic… Mai mult, colapsul structurii poate fi provocat nu doar de stresul psihologic, ci și de solicitări fizice excesive.

„Oul pe vârful sabiei”

Pentru a menține, cu ajutorul mușchilor, echilibrul corporal al unei structuri scheletice dezechilibrate, organismul cheltuiește o cantitate enormă de energie. Chiar și înainte de stresul care contractă mușchii, abia reușea să mențină echilibrul printr-un mare consum energetic, iar o situație stresantă îndelungată depășește limita forțelor vitale. În cazul solicitărilor sportive uriașe sunt posibile și decese, așa cum s-a întâmplat cu înotătorul norvegian Alexander Dale și fotbalistul spaniol Antonio Puerta (analiza cazurilor lor poate fi văzută în acest capitol al cărții lui Moreno Conte, „Cum mi-am îndreptat coloana vertebrală”).

În cazurile „ușoare” apare un spasm al mușchilor gâtului, care, la rândul lui, comprimă arterele vertebrale și nervul vag în zona primei vertebre cervicale, atlasul, fiind cauza unui număr uriaș de simptome DVS. În plus, în timpul stresului sunt suprasolicitați mușchii masticatori, temporali și alți mușchi ai capului și feței, care comprimă structura craniului și maxilarului, aflată deja într-un echilibru fragil. De fapt, era deja în starea unui „ou pe vârful sabiei”, iar efectul chiar și al unui stres mic asupra acestui „ou” îl puteți imagina singuri.

Ce ne propun medicii în acest caz? Să ne îmbunătățim alimentația, să evităm stresul, să învățăm să ne relaxăm, să facem electroforeză și aplicații cu parafină pentru normalizarea tonusului vascular, să nu ne enervăm. Pare o bătaie de joc. Iar aceste aplicații te duc direct cu gândul la „cataplasme pentru un mort”. De fapt, medicina îi propune pacientului cu biomecanica stricată să evite viața și să meargă cu „rabla lui prăpădită” pe șoseaua Krîjopol cu 30 km pe oră, admirând pe drum păsărelele și floricelele. Dar viața modernă înseamnă și viteze mari, și curbe strânse.

Așadar, medicii ne propun să uităm de cursele pline de elan pe serpentinele montane, la viteză mare. Dar nu vă grăbiți să vă supărați pe ei și să îi învinovățiți. Nu o fac cu rea intenție, ci, din păcate, din simpla necunoaștere a biomecanicii corpului și a existenței tratamentelor biomecanice. La rândul lor, nu au primit aceste cunoștințe în instituțiile medicale, iar mulți dintre medicii care doresc să-și ajute pacienții află aceste informații abia astăzi. Deși cercetările despre biomecanica craniului și structura corpului s-au desfășurat în ultimele câteva decenii, în lumea modernă aceste cunoștințe își găsesc aplicarea practică abia acum. Iar tratamentul prin metode biomecanice pentru corectarea propriei structuri scheletice este foarte posibil chiar astăzi. Din starea instabilă de „ou pe vârful sabiei”, omul modern poate deveni un „elefant pe patru picioare”, stabil și calm, sau un „Ferrari” rapid, aproape nou!

Ipohondria: psihosomatică sau rezultat al unei traume biomecanice? — aici.

Dovada științifică a influenței mușcăturii asupra posturii — aici.
__________________
© zub-za-zub.ru