Pacienților cu disfuncție ATM li se propune adesea tratamentul cu gutiere, însă, vizitând ani de zile specialiști în acest domeniu, observă că tratamentul, în cel mai bun caz, nu are niciun efect, iar în cel mai rău agravează doar situația discurilor mandibulare, a articulațiilor și a vertebrelor cervicale. De ce se întâmplă asta și ce să faci în asemenea situații — vom încerca să lămurim în acest articol.

Gutiera pentru ATM

La mulți, disfuncția articulației temporomandibulare începe să se manifeste după o intervenție stomatologică — lucrări protetice, tratament ortodontic, extracții și chiar punerea unei plombe «inofensive». Uneori, stomatologul șlefuiește contactele unui dinte sau ale mai multor dinți «doar de dragul aspectului» ori pentru a «îmbunătăți ocluzia». O astfel de intervenție poate fi făcută «pentru eliminarea cauzei» uzurii dentare accentuate a pacientului pe o parte. După părerea stomatologului, scăderea înălțimii arcadelor dentare pe partea opusă ar trebui să ajute la rezolvarea problemei. Încercând sincer să ajute, stomatologul îi provoacă astfel pacientului un rău ireparabil, fără să își dea seama. Problema este că adesea stomatologii și ortodonții privesc pacientul literalmente doar în gură, uitând (sau neavând suficiente cunoștințe) de sistemul muscular complex și de alcătuirea sistemului cranio-mandibular.

În ultimele decenii, în țara noastră s-a dezvoltat intens un domeniu de cunoaștere numit gnatologie, care a început să cerceteze influența poziției mandibulei asupra mușchilor și vertebrelor cervicale, precum și asupra structurilor corpului aflate mai jos. Gnatologii tratează pacienții cu probleme ATM, lucrând cu sistemul neuromuscular al pacientului și propunându-i gutiere pentru echilibrarea poziției mandibulei. Este un progres uriaș în știință, care aduce ușurare unui număr foarte mare de pacienți, dar care, din păcate, nu este un panaceu pentru disfuncția ATM. Mai mult, pe forumuri poți găsi foarte mulți oameni cărora tratamentul cu gutiere le-a agravat doar situația și i-a adus aproape în incapacitate totală de muncă.

Potrivit mărturisirii președintelui Institutului de Medicină Estetică Boston, Konstantin Ronkin (Moscova), pentru 60% dintre pacienți, specialiștii institutului lor au fost cel puțin al cincilea reper în tratamentul ATM, iar 40% dintre aceștia consultaseră deja peste 10 medici de diverse specialități, mergând în mai multe orașe și țări. Pentru 25% dintre pacienți, și Institutul Boston s-a dovedit a fi o etapă intermediară. În primul rând, acest lucru arată că nu toți specialiștii în tratamentul disfuncției ATM au calificarea suficientă pentru a-i ajuta eficient pe acești pacienți. Să vedem pe ce se bazează gnatologia în acest tratament.

«Telefon cu clapetă» sau 3D?

Doctorul Ronkin consideră că dificultatea diagnosticării și tratării pacienților cu disfuncție ATM se explică prin confuzia dintre conceptele ocluzale predate stomatologilor în universitățile de medicină. În primul rând, un grup mare de medici crede cu tărie că disfuncția ATM este o problemă neurologică, legată de hipersensibilitatea sistemului nervos central. Un alt grup insistă că disfuncția ATM este o problemă psihologică. Și numai al treilea grup consideră că disfuncția ATM este legată de ocluzie și de poziția maxilarelor. Dar asta nu este tot: acest al treilea grup de medici se împarte în alte trei grupuri, fiecare urmând teorii ocluzale diferite, în funcție de ce pun pe primul loc — dinții, articulațiile sau mușchii.

Acești specialiști nu se înțeleg unii pe alții, iar asta nu îi ajută deloc să trateze pacienții. Pacienților li se propune diagnosticarea cu numeroase aparate ultramoderne, iar ca tratament — gutiere sau așa-numitele orteze neuromusculare. Totodată, pentru tratarea disfuncției ATM, gnatologii încearcă să schimbe poziția mandibulei. În același timp, toți acești specialiști știu că articulația mandibulară nu este un telefon «cu clapetă», care deschide și închide mandibula, ci un sistem 3D, în care articulația temporomandibulară nu deplasează mandibula doar în sus și în jos, ci și înainte și înapoi, la dreapta și la stânga. Dar nu se înțelege de ce gnatologii nu observă că această articulație se numește pe bună dreptate temporo-mandibulară, deoarece interacționează nu doar cu mandibula, ci și cu osul temporal de deasupra.

Un nivel mai sus

Articulația temporomandibulară se află în sistemul 3D mai amplu al craniului și, dacă există distorsiuni în acest sistem, adaptarea mandibulei la un sistem atât de dezechilibrat va semăna cu încercarea de a potrivi o ușă într-un toc strâmb — o poți șlefui ani întregi și poți pune așchii sub ea ca să o echilibrezi, dar până nu îndrepți tocul însuși, ușa cu greu se va închide normal. Ar fi bine măcar ca în anii unei asemenea «adaptări», așa cum se întâmplă adesea când se lucrează doar cu mandibula, să nu sară balamalele ușii (articulațiile temporomandibulare), să nu se slăbească tocul însuși (maxilarul superior, maxilla — oasele feței) și să nu crape peretele portant și structurile legate de el (oasele temporale, occipitalul etc. — în craniu sunt în total douăzeci și nouă).

Maxilarul superior este legat direct de zece oase ale craniului. Prin așa-numitul vomer, maxilarul este legat de osul sfenoid de la baza craniului. Contrar opiniei general acceptate, oasele craniului nu sunt sudate între ele, ci sunt mobile în suturi. Astfel, craniul parcă «respiră», dilatându-se și contractându-se cu o frecvență de 12-14 oscilații pe minut. Această «pompă» asigură deplasarea lichidului cefalorahidian. La rândul său, osul sfenoid este legat de osul occipital și de oasele temporale. În relația dintre sfenoid și occipital pot apărea deplasări în jurul axei verticale (strain lateral) și al axei antero-posterioare (torsiune). Aceste distorsiuni pot fi provocate de traumatisme la naștere, în special prin folosirea forcepsului, traumatisme ale capului la vârsta adultă, extracții dentare traumatice, ocluzie incorectă etc. De exemplu, în fotografia de mai jos vedem un strain lateral, în care sectorul anterior al craniului este deplasat într-o parte, iar cel posterior — în partea opusă.

dentalmagazine.ru

La pacienții cu disfuncție ATM se constată, de regulă, întotdeauna un strain lateral. Dar dacă sfenoidul și occipitalul sunt cele mai importante dintre oasele craniului aflate pe linia sa mediană, dintre oasele pereche cele mai importante sunt oasele temporale. Tocmai în ele se află fosele articulare ale ATM (fără a mai ține cont că prin grosimea lor trece majoritatea nervilor cranieni). Oasele temporale pot suferi deplasări spre exterior și spre interior, ceea ce va influența poziția articulațiilor și, în consecință, ocluzia dentară.

osstefanelli.com

Dinții maxilarului și ai mandibulei se ating în timpul înghițirii, mestecării și vorbirii, în medie, de 2000 de ori pe zi. Organismul uman folosește această închidere a dinților ca mecanism autoreglator de echilibrare a oaselor craniului și a primei vertebre cervicale. De aceea, dacă maxilarul superior este deplasat într-unul dintre cele trei planuri, întregul mecanism va funcționa dezechilibrat. Acum, înțelegând mai bine poziția articulațiilor temporomandibulare în sistemul 3D al craniului, ne este mai ușor să înțelegem de ce corectarea poziției maxilarului superior (și, deci, a principalelor oase craniene) este prioritară în tratarea disfuncțiilor ATM. În lumina acestor informații, înțelegem și de ce în aceste cazuri nu ajută gutierele care urmăresc schimbarea poziției doar a mandibulei. Sună convingător, dar se poate influența poziția maxilarului superior și există instrumente pentru asta?

Ortodonția ALF

lucrarea lui A. Savinov

Sistemul ALF reprezintă veriga lipsă dintre ortodonția tradițională și conceptele ortopedice mai progresiste. Pentru corectarea poziției maxilarului superior, acest domeniu al ortodonției folosește aparatul ALF, o construcție din fire ușoare. Acțiunea sa se bazează pe principiul osteopatic al «forței blânde». Aceste aparate ortodontice exercită o acțiune foarte ușoară care, înainte de a deplasa dinții, contribuie la deplasarea oaselor craniene. Rezultatul acțiunii aparatului ALF este echilibrarea craniului în trei planuri — vertical, orizontal și sagital.

lucrarea lui A. Savinov

Totuși, acest tratament se combină cu folosirea tehnicilor osteopatice, a unei orteze pentru echilibrarea mandibulei și a altor tehnici ortodontice. În țara noastră, acest domeniu inovator este reprezentat de ortocraniodonție, care susține principiul că axa de rotație a mandibulei trece prin zona primei vertebre cervicale și respinge teoriile gnatologice despre axa balama și relația centrică. În ortocraniodonție, baza creării planului ocluzal este planul paralel cu cel auricular, deoarece tocmai în el se află articulația temporomandibulară. Iar noțiunea principală de plan ocluzal este legată exclusiv de maxilarul superior, nu de mandibulă, ca la gnatologi. Este, în toate sensurile, un nou nivel revoluționar de cunoaștere. Și, privind fotografiile și imaginile grăitoare ale rezultatelor ortocraniodonției, îți vine să spui: este pur și simplu o ieșire în Cosmos.

Ortocraniodonția: filozofie și algoritm de bază al tratamentului — aici.

Poți avea încredere în stomatologul tău? — aici.
_________________
© zub-za-zub.ru
La pregătirea articolului au fost folosite materialele lui K. Ronkin «Teorii ocluzale. Încă o opinie» și articolele lui A. Savinov despre ortocraniodonție de pe site-urile dentalmagazine.ru și forum.stom.ru. Fotografia de deschidere a articolului este lucrarea lui A. Savinov, preluată de pe dentalmagazine.ru.